Iaşi: Judecătoarea care a luat mita în flori va primi o pensie de 11.724 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Iaşi a decis ieri să nu îi majoreze pensia judecătoarei Georgeta Buliga, acuzată ca a primit 8.000 de euro mită pentru a da o hotărâre favorabilă într-un dosar. Fosta preşedintă a Curţii de Apel a dat în judecată Casa Judeţeană de Pensii pentru că i-ar fi calculat greşit pensia.

Tribunalul Iaşi a respins ieri contestaţia Georgetei Buliga, judecătoarea acuzată de fapte de corupţie, împotriva deciziei de pensie. Astfel, fosta preşedintă a Curţii de Apel Iaşi va primi o pensie de 11.724 de lei.

Georgeta Buliga a dat în judecată Casa Judeţeană de Pensii pentru că nu i-ar fi calculat pensia corect şi astfel ar primi o sumă mai mică decât cea care i se cuvine.

În plângerea adresată instanţei judecătoarea precizează că documentul emis de Casa Judeţeană de Pensii nu  a fost trimis la Consiliul Superior al Magistraturii spre avizare.

 Buliga a cerut Tribunalului Iaşi să oblige instituţia să emită o nouă decizie de pensionare prin care să îi fie recunoscută ultima adeverinţă de venit în care era trecută valoarea de 14.785 de lei. Casa de Pensii ar fi recalculat în funcţie de suma de 13.173 de lei.

"Vă rog să constataţi că, Casa Judeţeană de Pensii a reţinut o bază de calcul greşită, ignorând adeverinţa depusa la dosar, cu toate că acesta a şi fost obiectul cererii de recalculare", a precizat judecatoarea Georgeta Buliga în plângerea adresată instanţei.

Citiţi şi:

Ieşeanul care i-a dat judecătoarei mita în flori a fost condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare

Iaşi: Judecătoarea care a primit mită în buchetul de flori are conturi bancare grase şi acţiuni la mai multe societăţi de investiţii financiare din ţară

Judecătoarea a fost acuzată de procurori că a primit 8.000 de euro mită de la ieşeanul Liviu Popescu pentru a da o hotărâre favorabilă într-un dosar.  Georgeta Buliga se află în arest, iar procesul ei este judecat la Curtea de Apel Bacău.

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite