Iaşi: Elveţienii, încântaţi de produsele tradiţionale româneşti | adevarul.ro

Iaşi: Elveţienii, încântaţi de produsele tradiţionale româneşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vinerea aceasta a fost deschisă o nouă ediţie a Târgului ECOAGRIS de Produse Tradiţionale. Pentru prima dată la eveniment a fost prezentă şi o delegaţie din Elveţia.

Campionat internaţional de gătit organizat în premieră la Iaşi. Vezi aici programul complet al competiţiei din acest weekend

Expoziţia cu vânzare se va desfăşura în parcul Bisericii Toma Cozma până duminică, 6 martie, iar intrarea este liberă. În cadrul acestei ediţii la Iaşi a ajuns şi un grup de vizitatori din Elveţia, aceştia fiind încântaţi de produsele care se regăsesc în cadrul târgului.  

Vizitatorii vor putea găsi la Târg produse ecologice şi tradiţionale oferite de producători consacrați din diferite judeţe ale ţării precum Iaşi, Maramureş, Braşov, Neamţ, Suceava, Sălaj, Giurgiu, Constanța sau Argeş precum şi a unor societăți recunoscute pe plan internaţional din Ungaria sau Israel.

Iaşi: „Bomboane“ din carne la Târgul ECOagrIS

În cadrul expoziţiei, se găsesc alimente specifice acestei perioade, pregătitoare pentru Postul Sfintelor Paşti: preparate din peşte, brânzeturi, sărmăluţe cu ciuperci, turte, prăjituri şi plăcinte de casă, miere de albine, fructe, legume, conserve, produse naturiste, suplimente nutritive naturale, vitamine, dulciuri, băuturi, siropuri şi produse dietetice, produse apicole, uleiuri naturale, tincturi şi extracte din plante, plante medicinale, cosmetice, produse de îngrijire personală, săpunuri naturale, detergenţi şi soluţii bio pentru casă sau ambalaje ecologice.

Tot în cadrul târgului ieşenii vor putea cumpăra şi flori sau cadouri pentru ziua de 8 martie.  

Următoarea ediţie va avea loc în perioada 15-17 aprilie fiind o ediţie specială de Sfintele Paşti.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite