Iaşi: „Cuza“ are cel mai bine plătit rector din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Işan se află pe primul loc într-un top al celor mai mari salarii primite de rectorii universităţilor din ţară. Conform informaţiilor de pe site-ul econtext.ro, conducătorul celei mai vechi universităţi din ţară primeşte lunar 19.949 de lei. Pe locul cinci mai apre un rector ieşean, Ion Giurmă de la Politehnică, cu un salariu de 17.008 lei pe lună.

Sumele specificate în această ierarhie sunt specificate chiar de beneficiari, aşa cum le-au inserat în propriile declaraţii de avere. Cifrele se referă doar la banii încasaţi ca salariu pentru funcţia de rector, fără a mai lua în calcul indemnizaţiile pentru participarea în comisiile de doctorat, activităţi de cercetare şi didactice.

Primul loc în ierarhie este ocupat de Vasile Işan, rectorul celei mai vechi instituţii de învăţământ superior din ţară, respectiv Universitatea „Al. I. Cuza" din Iaşi, cu un salariu lunar net de 19.949 de lei.

Işan este urmat la „mică" distanţă de Iosif Drăgulescu, rectorul de la UMF „Victor Babeş" din Timişoara, cu un salariu de 19.245 de lei pe lună. Iaşiul mai are un reprezentant în topul rectorilor, respectiv Ion Giurmă de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi". Acesta are un salariu lunar de 17.008 lei.

Iată mai jos primele 25 de poziţii din ierarhia celor mai bine plătiţi rectori din ţară.

image

Mai citiţi:

Iaşi: Locul întâi în „Top ruşinică" pentru rectorul de la „Cuza"

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite