Iaşi: Crapă asfaltul nou de pe Şoseaua Arcu (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La niciun an de la finalizarea lucrărilor de asfaltare la şoseaua din zona Gării, au început să apară primele fisuri. Locuitorii de aici sunt revoltaţi pentru că, spun ei, au stat luni bune în şantier şi sperau ca investiţia să reziste mai mult timp.

Lucrările de asfaltare finalizate în vara anului trecut pe Şoseaua Arcu, din zona Gării, par să cedeze intemperiilor. După ultima ploaie serioasă, bitumul a început să crape ca şi cum oraşul ar fi fost zdruncinat de un cutremur. Prima fisură a apărut la câţiva zeci de metri de intersecţie, spre fosta autogară.


Crăpătura s-a produs pe latul şoselei, de la trotuar până la linia de tramvai. „Când a fost ultima ploaie torenţială, am văzut cum din asfalt ţâşnea apa ca la o fântână arteziană. Cred că apa s-a infiltrat pe lângă bordură, pe sub stratul de asfalt, şi acesta s-a umflat“, a spus un locatar din zonă.

Aşa arăta asfaltul de pe Şoseaua Arcu, la ultima ploaie torenţială la Iaşi:

Echilibristică pe şine, cu maşina
Reprezentanţii Primăriei spun că a fost vorba de o intervenţie şi că vor verifica cine a făcut-o. „În zona respectivă s-a făcut o tăiere cu discul, dar nu de către noi. Luni vom verifica cine a fost“, a spus Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei Iaşi. Lucrările de pe Şoseaua Arcu au fost urmărite de ghinion. În iunie anul trecut, asfaltul abia turnat pe lângă şine începuse să cedeze din cauza trepidaţiilor, iar unii dintre muncitori spuneau că de vină ar fi buretele pus sub şină, pe care nu prinde asfaltul.


În plus, intersecţia propriu-zisă nu a fost asfaltată în totalitate nici până astăzi. Asfaltul nu este la acelaşi nivel cu liniile de tramvai, iar majoritatea şoferilor învaţă să meargă cu maşinile la fel ca tramvaiele, pe şine. „Riscăm să ne tăiem şi cauciucurile“, spune Cătălin S., şofer.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite