Iaşi: Accident cu doi răniţi în Tudor Vladimirescu (GALERIE FOTO)

Două femei au fost rănite pe bulevardul Tudor Vladimirescu, în urma coliziunii între un Volkswagen Touran şi un Tico
Victimele se aflau în Tico, iar cel care a provocat accidentul este, potrivit poliţiştilor, şoferul Volkswagenului, Claudiu Droanţă (30 de ani), din Paşcani. “Din cercetările preliminare reiese că şoferul, care ieşea dintr-o alee lăturalnică şi încerca să se înscrie pe prima bandă a bulevardului, nu a acordat prioritate autoturismului Tico, fapt care a dus la ciocnirea celor două maşini”, a declarat agentul Gabriel Doban, de la Poliţia Rutieră.
“Eu mă deplasam cu viteză foarte mică, în schimb Tico avea viteză mare şi nu cred că m-a observat la timp”, a explicat Droanţă. Alături de cele două femei rănite, în Tico se mai afla, pe bancheta din spate, o tânără cu o fetiţă de un an în braţe, care au scăpat doar cu o sperietură.
Vom reveni cu amănunte




















































