Fotbalul ieşean, din nou aproape de colaps. Consilierii locali nu au aprobat finanţarea şi cer schimbarea Comitetului Director
0O parte a consilierilor locali ieşeni spun că vor susţine fotbalul ieşean doar după ce vor vedea o schimbare în cadrul Comitetului Director de la Politehnica Iaşi.
Fotbalul ieşean se apropie din nou de colaps, la ceva mai mult de un deceniu de la dispariţia celei mai iubite echipe din istoria oraşului, FC Politehnica Iaşi. Consilierii locali nu au aprobat astăzi proiectul de hotărâre prin care se dorea finanţarea clubului cu circa 80.000 de euro, din cauza faptului că sunt nemulţumiţi de activitatea Comitetului Director, din ultimii ani.
„Preşedinţii s-au tot schimbat la Iaşi, fie în Liga a 2-a, fie în Liga 1, dar avem acelaşi Consiliu Director care stă pe aceleaşi scaune de la înfiinţare şi cred că acolo va trebui să vedem dacă nu cumva este o problemă. Am schimbat preşedinţi, dar avem un CD care stă de ceva ani acolo şi lucrurile nu funcţionează”, a spus Bogdan Crucianu, unul dintre consilierii locali.
Primarul Mihai Chirica a încercat să convingă consilierii locali să voteze pentru finanţarea echipei, dar nouă dintre ei au fost de neînduplecat, în timp ce alţi patru s-au abţinut.
„E mare păcat că totul s-a transformat într-o dezbatere politică. Credeţi că punctul de vedere al preşedintelui este suveran? Nu! Al Comitetului Director e suveran? Nu! Pentru că trebuia să schimbe preşedintele executiv de la primele 10 eşecuri. Cât timp am trecut peste unul ca Dragnea, peste chestiunile astea minore nici nu mă sinchisesc. Avem timp să ne tragem de păr, dar hai să construim. Nu vom moşteni definitiv funcţiile pe care le avem. Spuneţi clar de ce nu vreţi să votaţi. Vreţi să retrag proiectul de pe ordinea de zi? Îl retrag. În lupta politică am arătat că sunt mai fair decât oricine. Domnule preşedinte, părerea mea, puneţi la vot să încheiem odată circul ăsta. Faceţi reformă, dar nu îngropaţi”, a transmis Chirica.
Consilierii sunt nemulţumiţi de faptul că, deşi au pompat bani publici de-a lungul timpului în clubul din Copou, cheltuielile nu au fost făcute în mod transparent.
„Am făcut-o în 2020, am făcut-o în 2021, iar în schimb, ieşenii au primit scandaluri, discuţii, mai puţin planuri concrete. Cine este domnul Ambrosie? Vreau să pot să discut cu conducerea clubului pe soluţii concrete. Lucrurile sunt simple: este vorba de bani publici. Nu vreau să mai aud niciodată în CL că salariile sunt confidenţiale. Cheltuielile trebuie făcute transparent. Astăzi, pe acest proiect ne vom abţine de la vot şi dorim să vedem că cei din conducerea clubului îşi fac treaba ca să deblocăm această situaţie”, a transmis şi Bogdan Balanişcu, un alt consilier local.
Deciziile Comitetului Director pun în pericol licenţierea?
Patru posturi ar fi fost desfiinţate de către Comitetul Director din cauza „nesupunerii” angajaţilor, care au îndrăznit să comenteze deciziile membrilor CD, prin postări pe Facebook.
Unul dintre posturi este cel de ofiţer de presă, post fără de care clubul nu poate primi licenţa pentru sezonul următor.
„Hotărârea de desfiinţare a postului de ofiţer de presă dată de Comitetul Director a dus la retrogradarea echipei încă din momentul deciziei. Azi, la momentul vorbirii echipa este retrogradată deoarece nu mai îndeplineşte criteriile de licenţiere. CD a încălcat dispoziţiile art. 29, 40, 41,1 din regulamentul de licenţiere al FRF – UEFA şi punctele 8.07, 8.08 şi 4.01 din Regulamentul Media al LPF… În acest moment clubul rste retrogradat deoarece nu mai îndeplineşte criteriile de personal şi administrative. De urgenţă!!! Trebuie cerut CD-ului revocarea deciziilor de desfiinţare a posturilor, în caz contrar Comitetul Director a retrogradat echipa indiferent de criteriul sportiv”, a spus juristul Mihai Gavril.
Totuşi, conducerea Comitetului Director susţine că este vorba despre o restructurare la nivelul clubului, iar cei daţi afară vor fi înlocuiţi, o decizie finală urmând a fi luată vineri, în Adunarea Generală.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Demolare cu certuri şi ţipete la metrou. Ce spun proprietarii chioşcurilor VIDEO