Fetele dispărute de la Iaşi: biletul misterios găsit de părinţii Alecsandrei. Cealaltă copilă, de 14 ani, găsită la iubit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele două minore din judeţul Iaşi date în urmărire generală a fost găsită, marţi, 30 iulie, la domiciliul unui bărbat de 29 de ani cu care ar fi întreţinut raporturi sexuale. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru act sexual cu un minor. Poliţia o caută încă pe Alecsandra, o fată de 15 ani din Holboca.

Carmen Ciofu (14 ani), originară din comuna Belceşti, era dată dispărută de familie din data de 29 iulie. Mama sa a precizat că fata ar fi plecat de acasă pentru a face cumpărături, însă nu s-a mai întors, motiv pentru care a decis să sesizeze Poliţia.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, Carmen a fost găsită de agenţi în comuna Erbiceni, la aproximativ 15 kilometri de casă. Fata se afla la domiciliul unui bărbat de 29 de ani, cu care a declarat că a întreţinut raporturi sexuale de bună voie. 

„Poliţiştii au deschis dosar penal pentru comitera infracţiunii de act sexual cu un minor. În funcţie de de rezultatele cercetărilor se vor dispune măsurile legale”, ne-au precizat reprezentanţii Poliţiei din Iaşi.

A doua fată dispărută. Alecsandra Ioviţă (15 ani), din comuna Holboca, este căutată în continuare de poliţiştii ieşeni. Nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea unei infracţiuni în ceea ce o priveşte, surse din Poliţie precizând că fata ar fi lăsat un bilet familiei prin care a anunţat că pleacă de bună voie de acasă. Dispariţia ei a fost sesizată de tatăl de 60 de ani, pe 29 iulie. 

Tatăl a precizat că, în ultima perioada, Alecsandra s-a comportat diferit şi a început să iasă tot mai des în oraş. De aceea, în ultimul timp, ar fi început să o întrebe pe fată cine sunt prietenii ei, cerând să îi şi întâlnească. „În primul rând sunt bulversat de celelalte două cazuri de la Caracal şi mă gândeam că voi fi şi eu în situaţia asta”, a spus Neculai Ioviţă.

„Vă rog din suflet să îmi aduceţi copila acasă. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu dansa, de certat nu am certat-o. I-am oferit de toate. În ultimul timp vorbea un pic mai dur. Punea la urechi minile şi îmi zicea lasaţi-mă în pace”, a spus mama, Mihaela Ioviţă.

Imagine indisponibilă

Căutările Alecsandrei sunt realizate de Serviciul de Informaţii Criminale, dar şi de poliţiştii de la postul de Poliţie Holboca. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite