Festivalul Familiei, la Iași. Evenimente dedicate copiilor, în acest weekend, în capitala Moldovei

0
Publicat:

Copiii din Iași se vor putea bucura, la finalul acestei săptămâni, de o mulțime de evenimente ce le sunt dedicate. Sâmbătă, 9 septembrie 2023, Festivalul Familiei va avea loc în Parcul Expoziției.

Festivalul Familiei SURSĂ Facebook Pro Vita Iași
Festivalul Familiei SURSĂ Facebook Pro Vita Iași

Acesta este organizat de departamentul Pro Vita Iași, din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, în ziua prăznuirii Sfinților Părinți Ioachim și Ana. Evenimentul a ajuns la a treia ediție, în intervalul orar 12.00 - 20.00 și este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași.

Ce surprize vor avea cei mici

Conform organizatorilor, acest eveniment este menit să marcheze începerea noului an bisericesc dar și sărbătorile importante din această perioadă.

„Biserica începe noul an bisericesc la 1 septembrie, iar primele sărbători de mare importanță sunt legate de familie. Pe 8 septembrie se naște Maica Domnului, mama și ocrotitoarea întregului neam creștinesc, iar pe 9 septembrie îi sărbătorim pe Sfinții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului. Am ales ca prima manifestare Pro Vita în anul nostru bisericesc să fie una dedicată familiei”, a declarat preotul Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita, conform ziaruldeiași.ro.

Copiii care vor veni în weekend în Parcul Expoziției din Copou vor putea asista la un amplu program artistic și vor participa la activități specifice vârstei. Printre acestea se numără ateliere de creație, pictură, caligrafie, balet, experimente științifice, șah, confecționare hârtie manuală, preparare de produse cosmetice din ceară și miere, gătit tăiței de casă, LEGO sau crafting.

Momentele artistice vor fi susținute de artiști locali, dar și invitați speciali cu o bogată carieră la nivel internațional: pianistul și compozitorul Bogdan Ota, Paul Tihan și Daniel Leancă, Artium String Quartet, TRABANDA, Corul de Copii al Municipiului Iași, Teatru de păpuși ZUM ZUM, Nikons Dance Team și Spirit of Dance.

Intrarea la Festivalul Familiei este liberă. Participanții la eveniment sunt invitați să contribuie prin donații la construirea Centrului Maternal „Sf. Emilia”, cel mai important proiect din regiunea Moldovei dedicat mamelor și copiilor.

Prima ediție a Festivalului Familiei s-a derulat în 2021 în Piața Unirii din Iași, iar cea de-a doua, în 2022, în Parcul Copou.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite