Feciorul lui Costel Corduneanu ţinea heroina la chiloţi. Cum voia tânărul interlop să cucerească piaţa neagră
0Alex Corduneanu (30 de ani) este acuzat de trafic de droguri de mare risc şi se află în arest preventiv de mai bine de o săptămână.
Fiul lui Costel Corduneanu, alături de Marcel Cătălin Rusu (32 de ani) şi Ovidiu Ciobanu (38 de ani) au fost prinşi de poliţiştii din Vaslui pe 8 noiembrie. Cei trei se aflau într-o maşină marca Seat, de culoare roşie, şi veneau înspre Iaşi.
Asupra lui Rusu, poliţiştii din Vaslui au descoperit o râşniţă şi fragmente de marijuana, în timp ce în buzunarul lui Ovidiu Ciobanu au fost găsite două capsule de metadonă de 40 mg.
Poliţiştii aveau însă bănuiala că indivizii au şi mai multe droguri asupra lor, aşa că i-au dus la sediu. „S-a procedat la efectuarea unui control corporal amănunţit, moment în care asupra numitului Corduneanu Alex, în chiloţi, respectiv în zona organelor genitale, a fost identificat un pacheţel plastic de formă ovală, ce conţinea în interior o substanţă pulverulentă de culoare maro, suspectă a face parte din categoria substanţelor aflate sub control naţional”, se arată în referatul de arestare.
Alex Corduneanu a spus ofiţerilor că substanţa este heroină şi că a cumpărat-o din cartierul Ferentari, Bucureşti. De asemenea, individul a precizat că cele 33,9 grame de heroină erau pentru consum propriu.
Profit mare de pe urma drogurilor
Anchetatorii au obţinut acces în convorbirile sale telefonice şi au că Alex vindea drogul „unui grup restrâns de prieteni”.
„Un element care conduce la idea că heroina era destinată şi comercializării sau oferirii cu titlu gratuit este dat de cantitatea mare de heroină, din care putea fi confecţionate un număr de 1.300 de doze de 0,03 grame/doză. De precizat că, din cazuistica înregistrată la nivelul DIICOT – ST Iaşi, traficanţii de heroină comercializează acest tip de drog în bile (buste) cu 100 de lei busta. De asemenea, se impune precizarea că în cursul anului 2019 organele de urmărire penală au reţinut mai mulţi traficanţi de heroină din municipiul Iaşi, astfel încât inculpatul Corduneanu Alex a găsit momentul oportun pentru a se impune pe piaţa neagră a heroinei”, au precizat procurorii DIICOT Iaşi.
Anchetatorii mai susţin că Alex ar fi cumpărat heroina cu 4.500 de lei şi ar fi urmat să obţină un profit de peste 100.000 de lei dacă ar fi reuşit să o vândă.
„Inculpatul Corduneanu Alex nu obţine venituri licite, ci îşi asigură existenţa din comercializarea heroinei”, mai susţin procurorii DIICOT.