Eroul îmbrăcat în haine de civil. Cum a fost salvată o viaţă de om, înainte de sosirea pompierilor la incendiu
0Eroul îmbrăcat în haine de civil, „bunul samaritean”, cum a fost numit de către pompierii ieşeni, a salvat viaţa unui bărbat prin câteva gesturi care au câştigat minute importante în lupta echipei de intervenţie cu incendiul.
Un incendiu izbucnit vineri dimineaţă pe strada Canta din municipiul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc, a pus în pericol viaţa unui bărbat de 50 de ani.
La locul evenimentului au fost direcţionate forţe de la Detaşamentul 1 de Pompieri Iaşi, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospeciala de primă intervenţie, o autospeciala de descarcerare şi echipajul de prim ajutor calificat.
La ajungerea forţelor de intervenţie la locul intervenţiei, la ora 08.17, spre surprinderea echipajelor de intervenţie, o scară fixă era montată la geamul apartamentului incendiat, de către nimeni altul decât un locatar al scării.
Vieriu Cătălin, „bunul samaritean”, cum a fost numit de către pompieri, în vârstă de 36 ani, fost militar în termen la pompieri, în anii 2005 – 2006, nu şi-a uitat deprinderile de salvator, aşteptând echipa de intervenţie cu scara pusă la geamul apartamentului, a dat detalii despre victimă şi poziţionarea acesteia, a ajutat la extragerea victimei şi lichidarea incendiului.
Victima, un bărbat, de aproximativ 50 ani a fost salvată, în stare conştientă cu simptome de intoxicaţie cu fum şi gaze toxice, a fost preluată de către echipajul de prim ajutor ajutor calificat şi transportată la spital.
În urma incendiului au ars un pat, diverse materiale textile şi au fost degradate diverse echipamente electrocasnice, aproximativ 40 de metri pătraţi de zugrăveală.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acţiunea unei persoane iresponsabile.
Vă recomandăm să citiţi şi: