Două persoane au fost rănite într-un accident petrecut în judeţul Iaşi
0În coliziune au fost implicate un microbuz, un autoturism şi un utilaj agricol. Din primele cercetări rezultă că vinovat de producerea accidentului este şoferul microbuzului care a efectuat o depăşire riscantă
Accidentul s-a petrecut în această dimineaţă în jurul orei 9.50 pe drumul naţional care traversează localitatea Costeşti. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie (IPJ) spun că şoferul microbuzului, Ciprian R. (34 de ani) din Paşcani a încercat că depăşească un autoturism şi un utilaj agricol.
„În timp ce se deplasa cu un micobuz dinspre Târgu Frumos spre Paşcani, la ieşirea din localitatea Costeşti a efectuat depăşirea unui alt autovehicul, angajându-se şi în depăşirea unui utilaj agricol, care a efectuat un viraj spre stânga, intrând astfel în coliziune cu ambele autovehicule", a spus Alina Vezeteu, purtătorul de cuvânt al IPJ.
Doi pasageri din microbus au fost răniţi şi transportaţi la spital. Poliţiştii au mai precizat că nici unul dintre şoferi nu consumase alcool.























































