Din „INIMO” pentru mii de copii. Festivalul care a transformat Iașiul în Capitala Omeniei : „Plecăm plini de entuziasm”

0
Publicat:

Timp de trei zile, peste 70.000 de oameni au fost parte din familia „Inimo”. Cei prezenți s-au distrat și s-au bucurat de spectacolul oferit de artiștii preferați. Fondurile strânse în urma evenimentului vor ajuta peste 10.000 de copii să meargă la școală în haine noi.

Părintele Dan Damaschin, înconjurat de copii  Sursa foto: Arhiva Festivalului „Inimo”
Părintele Dan Damaschin, înconjurat de copii Sursa foto: Arhiva Festivalului „Inimo”

Cea de-a doua ediție a festivalului caritabil organizat de părintele Dan Damaschin s-a dovedit a fi un real succes. Pe perioada celor trei zile de desfășurare a Festivalului Internațional al Familiei, al Vieții și al Faptelor Bune - „Inimo” a fost depășit numărul de 70.000 de oameni prezenți. Scopul festivalului, de susținere a celor 10.233 de copii aflați în grija Asociației „Glasul Vieții”, a fost îndeplinit, iar aceștia vor fi îmbrăcați și pregătiți pentru începerea noului an școlar.

La această ediție au fost mai mulți oameni decât anul trecut și numărul trece de 70.000 de oameni. Din acest număr, undeva la 10.000 de oameni au donat, dar nu pot vorbi acum de cifre exacte, deoarece trebuie să se facă defalcarea de către persoanele de la acces. Este un eveniment foarte reușit, au venit multe persoane din afara orașului și din străinătate. Nu au fost incidente neplăcute, totul a fost foarte bine”, declară părintele Dan Damaschin.

În ultima zi de festival a avut loc marea tombolă, unde o femeie din Iași, Mihaela Petenchea, a câștigat un apartament de 110.000 de euro.

După trei luni de muncă pentru acest festival plecăm plini de entuziasm. Oamenii revin să facă fapte bune și, în același timp, să celebreze familia, viața, normalitatea, bunul-simț și tot ceea ce înseamnă aceste valori fundamentale. În ultima zi de festival a fost marea tombolă, unde o femeie din Iași a câștigat apartamentul. Am vorbit cu ea, numele îi este public, însă a refuzat să facă o declarație”, adaugă părintele Dan Damaschin în legătură cu festivalul caritabil „Inimo”.

Cel mai mare festival umanitar

Printre starurile autohtone care au susținut și crescut vizibilitatea evenimentului s-a numărat și Andreea Marin.

E probabil cel mai mare festival umanitar, din dorința de bine în dorința de și mai bine și uite așa de la prima mamă ajutată de el acum 25 de ani, dacă nu și mai mult, a ajuns acum să aibă în grija fundației Glasul Vieții 10.233 de copii”, a spus Andreea Marin.

A doua ediție a festivalului s-a desfășurat în perioada 18 - 20 august, la Iași. Simbolul acestei ediții au fost papucii „Inimo”, o pereche de pantofi sport în valoare de 300 de lei care, odată achiziționați, au garantat intrarea la festival pentru o zi și o donație pentru copii.

Susținere din partea artiștilor

Mii de oameni și artiști cunoscuți din țară au răspuns invitației părintelui Dan Damaschin, pentru a ajuta mii de copii sărmani. Adulți și copii deopotrivă s-au bucurat de concerte și au cântat alături de artiștii preferați. În acest an, pe scenă au urcat artiști precum Iris, Mario Fresh, Connect-R, Antonia, Smiley, Horia Brenciu, Irina Rimes sau Andia. Cei mici s-au bucurat cu Gașca Zurli și Ana Beregoi.  

Minunile părintelui Damaschin

În cifre, activitatea părintelui Dan Damaschin este ameţitoare. Are grijă de peste 2.200 de mame, a dat până acum 116 case, are grijă de familiile din ele şi duce daruri la 10.000 de copii. Pentru a desfăşura toată această activitate, a înfiinţat Asociaţia „Glasul Vieţii”. Îi suunt alături 12 angajaţi şi o armată de voluntari și e prezent pe tot ce înseamnă comunicare online, unde vorbeşte despre cazurile care îi ies în cale. Pe site-urile de socializare a creat un tabel cu cei 10.000 de copii pe care îi ajută, cu vârstă, înălţime, greutate, numărul de la pantofi, iar cine vrea să ajute îşi alege de acolo un copil sau mai mulţi.

Fiecare bănuţ este gestionat extrem de riguros şi fiecare caz este preluat după ce se face o anchetă socială, pentru a nu fi păcăliţi. Familiile sunt în permanenţă monitorizate şi consiliate de voluntari. Peste tot încearcă în primul rând să-i salveze pe copii şi să-i educe aşa cum trebuie.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite