De ce sunt tatuajele încă privite cu scepticism de către români. Ce spun tatuatorii și psihiatrii despre asta
0În ultimii ani, moda tatuajelor a luat amploare în România. Astfel, tot mai mulți tineri aleg să treacă pragul saloanelor pentru a-și desena pe corp cele mai potrivite modele de tatuaj.

Artiștii care reușesc să facă adevărate opere de artă pe piele, au constatat faptul că românii au început să aibă cerințe tot mai complexe, iar modelele pe care le doresc implică multe ore de muncă și talent. Astfel, pentru această plăcere, unii clienți ajung să scoată sume impresionante de bani din buzunare.
„Adevărul" a stat de vorbă cu un tattoo artist din Iași, atât despre preferințele celor pasionați de tatuaje, despre costurile pe care le implică cât și despre cum sunt privite persoanele cu tatuaje în România.
„Oamenii încă se uită ciudat"
Chiar dacă tatuajele sunt considerate de foarte multe persoane o adevărată artă, cei care aleg să-și facă astfel de desene pe piele povestesc că încă se luptă cu părerile oamenilor care, de multe ori, îi cataloghează greșit. Astfel, societatea românească nu a învățat, până în prezent, să îi accepte în totalitate pe cei care aleg să își facă tatuaje.
„Chiar dacă avem foarte mulți clienți și foarte multe persoane au început să vină la saloanele de tatuaje, încă există anumite păreri preconcepute despre tatuați. De multe ori, societatea ne percepe ca pe niște golani, ne asociază cu persoane periculoase. Mulți nu înțeleg că este vorba doar despre artă sau despre anumite lucruri importante din viața unui om, pe care alege să și le marcheze pe piele. Din această cauză, multe persoane aleg să nu își facă tatuaje la vedere, pentru a nu fi catalogate greșit. Avem clienți care au ocupații de tot felul, de la sportivi până la medici, oameni care și-au dat seama că un desen pe piele nu te schimbă cu nimic", ne-a povestit Cătălin, tattoo artist în Iași.
Persoanele mai în vârstă, povestește Cătălin, sunt cele care, de cele mai multe ori, își formează păreri greșite despre adepții tatuajelor.
„Tatuajele sunt asociate de multe ori cu mediul infracțional"
Faptul că persoanele cu tatuaje sunt catalogate greșit este un lucru cunoscut și de medicii psihiatri. Aceștia susțin că, la nivelul României, există încă persoane care asociază această artă cu mediul infracțional sau cu penitenciarele.
„Vă confirm că din punct de vedere clasic, oamenii cu tatuaje erau asociați de populație cu oameni cu probleme, care fac parte dintre-o anumită categorie de persoane. Sunt asociați cu persoane cu psihopatii sau care provin din mediul penitenciar, medii infracționale. Lucrurile acestea reprezintă o prejudecată la ora actuală și o preconcepție extrem de greșită. În ziua de azi nu este doar o modă, este o manifestare a spiritului persoanei respective, a autonomiei sau a independenței", ne-a povestit dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola.
„Povestea din spatele tatuajelor este cea mai interesantă"
Dr. Ovidiu Alexinschi a subliniat faptul că, de cele mai multe ori, cei care aleg să își facă un tatuaj au motive foarte interesante. Astfel, poveștile care se ascund în spatele desenelor de pe piele pot fi foarte captivante. Totodată, medicul ieșean susține că, de preconcepțiile populației pot fi afectate doar persoanele care au ales să își facă tatuaje doar pentru a reuși să aparțină unui grup.
„O mulțime de oameni din mediul cultural, educațional sau științific poartă tatuaje, ca o manifestare sau un mesaj de libertate de exprimare. Acest lucru nu afectează cu nimic funcționarea lor socială. În România a rămas această prejudecată, că dacă ai tatuaje esti însemnat. Faptul că oamenii privesc tatuajul ca pe un semn pe viață este greșit.. Sunt persoane extrem de sensibile, care își fac tatuaje doar pentru a fi acceptate într-un anumit mediu. Aceste persoane pot fi afectate de această judecată de valoare. Sunt oameni din muzică, artă, care își expun tatuajele și nu au probleme în legătură cu asta. Este foarte importantă simbolistica unui tatuaj, ce reprezintă tatuajul unei persoane. Aceasta este cea mai interesantă poveste", adaugă medicul ieșean.
Cât te costă să îți faci un tatuaj
Prețul unui tatuaj poate să difere în funcție de salonul la care apelezi. De cele mai multe ori, ne povestește Cătălin, tariful este stabilit de timpul necesar pentru realizarea tatuajului. Astfel, pentru un tatuaj alb-negru, prețurile pornesc de la suma de 200 RON pe oră, în timp ce pentru cele color clienții trebuie să scoată din buzunare aproximativ 250 RON pe oră.
Totodată, există și clienți care doresc să acopere anumite tatuaje mai vechi. Pentru o astfel de procedură, aceștia trebuie să plătească aproximativ 300 RON pe oră. Pentru un tatuaj mai mic, care se poate efectua în mai puțin de 60 de minute, clienții vor plăti un tarif minim, care este aproximativ 150 de lei.