Cum sunt izolaţi moldovenii sistematic de restul ţării. Cele două trenuri spre litoral au fost anulate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gara din Mangalia FOTO Adevărul
Gara din Mangalia FOTO Adevărul

Locuitorii din Regiunea de Nord-Est, care vor să ajungă în această perioadă la malul Mării Negre, au de făcut un ocol prin Capitală şi asta pentru că trenurile de la Iaşi şi Suceava spre Mangalia au fost anulate.

Izolaţi rutier faţă de vestul ţării, moldovenii sunt nevoiţi acum să scoată bani mai mulţi şi să aloce mai mult timp pentru a se putea bucura de câteva zile pe litoralul românesc, după ce CFR Călători a decis în primăvară suspendarea trenurilor spre litoral.

„Acum trenul este anulat spre Mangalia, dacă vreţi să ajungeţi la mare trebuie să mergeţi cu legătură prin Bucureşti. Trenul va începe să circule de pe 29 iunie până în septembrie, când va fi din nou suspendat“, este mesajul pe care îl primesc călătorii la Agenţia de Voiaj CFR din Iaşi. Aceeaşi informaţie este disponibilă şi la agenţia din Suceava pentru cei din nordul Moldovei: „Trenul va circula doar în perioada 30 iunie-9 septembrie, între timp sunt legături doar prin Bucureşti“.

Decizia de a suspenda cursele spre litoral este din martie, însă abia acum oamenii au început să solicite mai des aceste trenuri. „Ar fi trebuit să fiu în Constanţa la mijlocul lunii iunie, iar la agenţie mi s-a spus că trebuie să plec prin Bucureşti. Asta înseamnă timp mai mult irosit pe drum şi costuri mai mari. Cred că măcar în perioada estivală ar trebui asigurate astfel de legături“, a spus iritat Andrei, un tânăr din Iaşi.

Tren anulat spre Constanţa

De aceeaşi părere sunt şi studenţii care vor ajunge pe litoral mult mai greu faţă de anii precedenţi. „În anii trecuţi, te urcai în tren noaptea, iar dimineaţa erai pe malul mării. Acum, ai de făcut un ocol inutil. Mi se pare o bătaie de joc să nu poţi asigura o legătură spre mare. Mai bine îţi iei un bilet la avion din Iaşi şi mergi la mare în Italia sau Spania“, a comentat şi un student de la Facultatea de Informatică din Iaşi.

 
Mai mult, dacă anul trecut, ieşenii puteau călători, în perioada estivală, direct cu avionul spre Constanţa, în sezonul 2018 aceste curse nu au fost introduse. Practic, în următoarea perioadă, Iaşiul este rupt total de litoralul românesc.

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite