Cum arată rulota cu duş, frizerie, maşină de spălat şi cabinet medical pentru oamenii străzii, la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook/  Asociaţia Congregaţia Slujitorii Carităţii
FOTO Facebook/  Asociaţia Congregaţia Slujitorii Carităţii

Pentru zeci de persoane fără adăpost din Iaşi străzile sunt casă, aşa că ei vor fi beneficiarii unei rulote echipate cu cabină de duş, maşină de spălat, o mică frizerie şi un cabinet de asistenţă medicală.

110 oameni care îşi duc traiul pe străzile din Iaşi au acum un loc în care să se spele, să-şi ducă hainele la curăţat şi chiar să aibă grijă de sănătatea lor, beneficiind de consultaţii medicale. 

Asociaţia Congregaţia Slujitorii Carităţii - Opera Don Guanella din Iaşi a cumpărat o rulotă echipată cu cabină de duş, maşină de spălat, o mică frizerie şi un cabinet de asistenţă medical. Iniţiatorii proiectului Duş Social speră că persoanele fără adăpost îşi vor recăpăta demnitatea şi se vor simţi respectate.

„Este o iniţiativă nouă care presupune un vehicul care are o cabină pentru baie, o toaletă, un cabinet de asistenţă medicală, spaţiu de frizerie şi maşină de spălat cu uscător, astfel oamenii străzii se vor simţi respectaţi. Duşul mobil are în centru ideea de demnitate, grija faţă de corp şi haine, răspundem nevoii simple ca oamenii să îşi facă baie, să spele hainele, să îi tundem. Rezultatele preconizate în cadrul proiectului includ sprijinirea celor 110 de persoane fără adăpost pentru a le reda demnitatea, egalitatea şi bucuria", spun iniţiatorii proiectului. 

La 40 de ani, Doina Spătaru nu ştie ce înseamnă cu adevărat viaţa de familie. A fost abandonată la naştere, iar copilăria şi adolescenţa au fost un chin continuu între zidurile orfelinatelor. Acum, femeia se bucură de ceea ce i se oferă prin acţiunea Duş Social.

„Acum locuiesc într-o casă părăsită. Asta (n. red. – rulota) înseamnă să facem baie, să ne aranjăm, după aceea..haine la spălat”, spune Doina Spătaru, beneficiar al proiectului. 

rulotă

FOTO Facebook/  Asociaţia Congregaţia Slujitorii Carităţii

 „Principalul scop al acestui proiect este deja de a integra aceste persoane ca cetăţeni activi şi responsabili pentru a le reda egalitatea şi demnitatea, deoarece prin consiliere psihologică, asistenţă medicală şi îngrijire medicală acestea vor recăpăta încrederea în sine şi vor putea altfel interacţiona cu oamenii din jurul lor”, a declarat Andrei Gherguţ, infirmier. 

rulotă

FOTO Facebook/  Asociaţia Congregaţia Slujitorii Carităţii

Proiectul se va încheia în noiembrie şi este finanţat cu fonduri norvegiene. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Germanii de la Pegasus cer anularea mărcii româneşti de biciclete Pegas. De ce nu pot coexista cele două branduri în UE

Elevă din Argeş, bătută de un coleg, în amuzamentul clasei. Nimeni nu intervine pentru victimă

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite