Cine era bărbatul care şi-a înjunghiat soţia şi apoi s-a sinucis. Patron de magazin cu apucături de criminal VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ALOIASI
FOTO: ALOIASI

Localnicii susţin că bărbatul a mai fost condamnat în trecut pentru omor, această informaţie nefiind confirmată deocamdată de către anchetatori.

O femeie în vârstă de 46 de ani, din localitatea Războieni, judeţul Iaşi, a fost înjunghiată astăzi de către propriul soţ şi a ajuns în stare gravă la spital. 

Pe fondul unor relaţii tensionate, generate de o acţiune de divorţ, luni, în jurul orei 8, agresorul a aşteptat-o pe soţia sa în faţa magazinului administrat de aceasta. În momentul în care a văzut-o, bărbatul i-a aplicat mai multe lovituri cu un topor la nivelul capului, iar mai apoi a început să o înjunghie cu un cuţit. Autorul a fost oprit de ţipetele unuia dintre fii, care a apărut la faţa locului. 

”După consumarea actelor de o extremă violenţă, autorul s-a retras în mansarda casei sale, unde s-a spânzurat cu ajutorul unei funii, pe o grindă de lemn, Gestui final a fost precedat de încercări repetate de a se înjunghia cu un cuţit”, a transmis Mihaela Apostol, prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi. 

Vecinii susţin că bărbatul avea zilnic apucături nervoase, bătându-şi şi ameninţându-şi soţia cu moartea. De asemenea, unul dintre locanici spune că agresorul, Stelică Ungureanu (53 de ani), a mai fost condamnat în trecut pentru omor, aceste zvonuri nefiind deocamdată confirmate de către autorităţi. 

Femeia a fost transportată de urgenţă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, având un traumatism cranio-cerebral. Ea este intubată şi ventilată mecanic, fiind în stare de comă. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Un român acuzat că a furat milioane de dolari „s-a jucat” ani de zile cu Poliţia din SUA, dar a fost prins în Spania. Metoda prin care a păcălit sute de americani

Centralele termice de apartament, interzise dacă au coşuri de fum individuale. Care este soluţia pentru a le putea monta în continuare

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite