Cinci persoane au fost arestate la Iaşi pentru că au fraudat site-ul unei agenţii de turism şi au vândut excursii fictive. Prejudiciul, calculat la 10.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O anchetă începută în iulie 2013 şi coordonată de Poliţia Capitalei s-a finalizat cu arestarea a cinci persoane din Iaşi bănuite că au fraudat site-ul uneia dintre cele mai importante agenţii de turism din România.

Ancheta în acest caz a început după ce compania Paralela 45 a reclamat la Poliţie, în iunie 2013, că este victima unei infracţiuni de "punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, fapte privind mărcile şi indicaţiile geografice, precum şi a infracţiunii de înşelăciune, prin utilizarea în mod fraudulos a unui site de internet asemănător cu cel al său", au precizat, pentru Mediafax, surse apropiate anchetei.

În acelaşi timp, poliţiştii din Capitală au primit mai multe sesizări din partea unor persoane care au cumpărat pachete turistice în afara ţării de pe site-ul fantomă, copiat după cel al agenţiei Paralela 45. "După discuţii telefonice sau online cu suspecţii şi achitarea contravalorii călătoriilor în diverse conturi bancare, nu au mai fost contactaţi şi nici nu au mai putut lua legătura cu aceştia", au adăugat anchetatorii, citaţi de Mediafax.

În urma cercetărilor, poliţiştii Capitalei din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Sector 5, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au depistat cinci persoane suspecte în acest caz, respectiv trei bărbaţi şi două femei.

La percheziţiile făcute vineri, 10 ianuarie, poliţiştii au găsit mai multe carduri bancare şi telefoane mobile care se bănuieşte că ar fi fost folosite de suspecţi la înşelăciuni.

Prejudiciul în acest caz este estimat la 10.000 de euro, au mai precizat sursele citate.

Percheziţiile în urma cărora au fost ridicaţi cei cinci suspecţi au fost făcute cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite