Cazul Anastasiei care a schimbat legea rutieră. Șoferița fără permis care a ucis o fetiță a devenit oficial suspectă

0
Publicat:

Sunt schimbări în cazul Anastasiei Daicu, fetiţa de 4 ani din satul Sticlăria, comuna Scobinți, județul Iași, care a fost ucisă în fața casei, la 1 iunie 2022, de o şoferiţă fără permis. Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău a dispus atribuirea calităţii de suspect tinerei de la volan.

Cazul Anastasia SURSĂ FOTO Arhiva Adevărul
Cazul Anastasia SURSĂ FOTO Arhiva Adevărul

Acest lucru se întâmplă după ce, iniţial, Parchetul a dispus clasarea cauzei pentru ucidere din culpă.

Parchetul stabilise că accidentul nu putea fi evitat nici de o persoană cu permis de conducere

Iniţial, chiar dacă nu avea dreptul de a se afla la volanul unui autoturism pe drumurile publice, magistraţii au decis că accidentul nu putea fi evitat nici dacă şoferiţa deţinea permis auto. Astfel, tânăra de 28 ani a fost condamnată, iniţial, la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Totodată, instanţa a stabilit şi un termen de supraveghere de 4 ani. Acum, lucrurile se schimbă, iar şoferinţa este acuzată de ucidere din culpă.

,,Cazul Anastasia, cel în urmă căruia s-au modificat dispoziţiile penale şi sub care intră şi cazul din 2 Mai, a luat o nouă calle. Astăzi (vineri, 8 septembrie 2023 - n.r.), la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău, prim procurorul Parchetului a dispus prin ordonanţă atribuirea calităţii de suspect, pentru ucidere din culpă şi modificarea urmelor accidentului auto, a şoferiţei care a ucis fata de 4 ani, care a dus la modificarea ulterioară a legii. Amintesc anomalia prin care acelaşi Parrchet a dispus clasarea cauzei pentru ucidere din culpă, iar instanţa a constatat că soluţia este ilegală. De asemenea, amintesc şi faptul că acelaşi prim procuror a dispus iniţial confirmarea soluţiei de clasare", a precizat avocatul Adrian Cuculis.

Cum s-a produs tragedia

Pe data de 1 iunie 2022, chiar de Ziua Copilului, Anastasia se juca împreună cu mai mulţi copii în apropierea casei sale din satul Sticlăria, comuna Scobinți, judeţul Iaşi. La ora 18.37, fetiţa a alergat să traverseze strada, prin spatele unui autoturism taxi care era parcat pe sensul opus de mers. Aceasta a ieşit în stradă în momentul în care maşina condusă de o tânără de 28 de ani a lovit-o.

Şoferiţa care se afla la volanul autoturismului nu avea permis de conducere pentru nicio categorie, dar făcuse câteva cursuri auto în Suedia. Conform informaţiilor de la acel moment, ea se îndrepta spre casa unei rude, unde avusese loc un eveniment dramatic. În urma impactului, fetiţa în vârstă de 4 ani a decedat.

Legea Anastasia, promulgată de preşedintele României pe data de 7 iulie 2023, spune că şoferii care se urcă la volan sub influenţa alcoolului sau a drogurilor sau fără permis de conducere şi fac accidente mortale ajung direct în spatele gratiilor. Aceasta a fost iniţiată de senatorul PSD Robert Cazanciuc şi senatorul PNL Daniel Fenechiu, iar actul normativ a fost denumit astfel în memoria Anastasiei.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite