Bacalaureat 2017 Iaşi. Subiecte - proba la alegere a profilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii de liceu au încheiat vineri, 30 iunie, Bacalaureatul cu proba alegere a profilului. Astfel, cei aproape 5.000 de candidaţi au primit subiecte la Geografie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie sau Filosofie.

UPDATE Tinerii care au primit subiecte la Biologie şi Geografie susţin că acestea au fost accesibile, iar reyolvarea lor nu ar fi luat mai mult de jumătate de oră. „Am scris rezolvarea pe ciornă în 20 de minute“, a spus o elevă care a susţinut Bac-ul la Biologie, la centrul de examinare de la „Emil Racoviţă“. Oana, elevă care a fost repartiazată în centrul de la „Dimitrie Cantemir“ a spus: „Cel mai greu a fost subiectul al doilea, cred că am făcut de 8“.

Şi la Geografie, subiectul a fost considerat uşor. „Primul subiect a fost legat de Europa, o parte grilă şi un subiect de dezvoltat. Acum am avut comparaţie la climă, între Islanda şi Italia. La punctul doi, tot o parte grilă şi o comparaţie între Câmpia de Vest şi Subcarpaţii de Curbură. La subiectul trei, tabele cu date la care trebuia să facem mai multe calcule. Tot la punctul trei am avut de scris despre orogenezele din Europa şi exemplu de doi munţi formaţi în fiecare orogeneză.  Subiectul în sine a fost extrem de uşor, faţă de simulări a fost mult mai simplu. Nu am întâmpinat dificultăţi“, a detaliat Alexandra Coneac, de la Liceului Teoretic „Lascăr Rosetti“ din Răducăneni.

Ora 6.00 Liceenii ieşeni susţin astăzi ultima probă a examenului de Bacalaureat.La nivelul judeţul Iaşi, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, sunt înscrişi 4.920 de candidaţi pentru susţinerea probelor de bac 2017, dintre care 462 provin din seria anterioară. Aceştia sunt repartizaţi în 15 centre de examen, dintre care 11 centre se regăsesc în Iaşi, două la Paşcani şi câte unul la Târgu Frumos, respectiv Hârlău.
 
Accesul candidaţilor în săli se face în intervalul orar 7.30-8.30, pe baza actului de identitate. Durata probei scrise la limba şi literatura română, la examenul de bacalaureat 2017, este de trei ore, în intervalul 9.00-12.00. Candidaţii pot părăsi sala de examen numai după ce a trecut jumătate din timpul alocat probei.


Centre de examen în judeţul Iaşi:
Colegiul Naţional
Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”
Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”
Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”
Liceul Tehnologic de Mecatronică şi Automatizări
Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”
Colegiul Economic Administrativ
Colegiul Tehnic „Ioan C. Ştefănescu”
Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”
Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”
Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos
Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Hârlău
Liceul Teoretic „Miron Costin” Paşcani
Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” Paşcani

Calendarul Bacalaureatului 2017:
6 – 7 iunie  –  proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba română
8 – 9 iunie  –  proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă
9 –13 iunie  – proba de evaluare a competenţelor digitale
14 –16 iunie  – proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională
26 iunie – proba scrisă la Limba şi Literatura Română
27 iunie – proba scrisă la Limba şi Literatura maternă
28 iunie  –  proba obligatorie a profilului
30 iunie  –  proba la alegere a profilului şi specializării
5 iulie – afişarea primelor rezultate (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor          (16:00 – 20:00)
6 – 9 iulie  – Rezolvarea contestaţiilor
10 iulie – afişarea rezultatelor finale

Citeşte şi:

Rezultate BAC 2017: câţi candidaţi au obţinut certificatul de utilizator experimentat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite