Video Avocata din Iași care a vrut să ucidă un motociclist în trafic, condamnată la închisoare pentru tentativă de omor
0O avocată care a lovit intenționat cu mașina un motociclist în Iași a fost condamnată la 7 ani de închisoare pentru tentativă de omor, după trei amânări consecutive. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Iași.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în seara de 30 mai a anului trecut, în jurul orei 22.00, avocata Alexandra Cioată era oprită pe șoseaua Nicolina, la semaforul situat la intersecția cu strada Sălciilor, pe direcția Podu Roș – CUG, pe banda a doua. Pe prima bandă era oprită o motocicletă condusă de A.I.V. După plecarea de la semafor.
În acel moment, mașina condusă de avocată a trecut pe prima bandă, apropiindu-se periculos de mult de motocicletă. Motociclistul a accelerat, fiind însă urmat de Cioată, iar în momentul când a schimbat banda, aceasta a procedat la fel. Imediat după această manevră, Mercedesul avocatei a lovit motocicleta în roata din spate, dezechilibrând-o. Motociclistul a căzut, iar Cioată și-a continuat drumul, fără a încetini.
Sursa: Youtube / ZDI-Ziarul
Avocata va trebui să achite și 13.820 lei, cheltuieli de judecată, dar și daune morale de 20.000 de euro către victima sa. Judecătorii au respins propunerea procurorilor de confiscare a autoturismului condus de avocată în seara incidentului, scrie presa locală.
Decizia Curții de Apel nu este definitivă, ea putând fi contestată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În urma accidentului, motociclistul lovit, Alexandru, a povestit că se întorcea acasă, după o ieșire cu prietenii. Bărbatul a declarat că nu înțelege motivul pentru care avocata a adoptat un comportament agresiv. El a susținut că nu a provocat-o în niciun fel.





















































