Ajutor pentru ieşenii din Libia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera de Comerţ şi Industrie din Iaşi vrea să vină în sprijinul angajaţilor care lucrează în Libia în această perioadă tulbure.

„Având în vedere revoltele declanşate şi starea de totală de insecuritate din Libia, solicităm sprijinul în identificarea cât mai precisă a firmelor româneşti care au personal activând în Libia“, susţin reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie.

Conform acestora, informaţiile sunt necesare Comitetului de criză înfiinţat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, care acţionează pentru organizarea măsurilor de repatriere a cetăţenilor romani aflaţi în dificultate, pe teritoriul libian.

Astfel, angajatorii ieşeni care au personal în Libia sunt rugaţi să comunice cât mai repede numărul persoanelor, numele acestora, localizarea lor pe teritoriul ţării, datele de contact atât ale acestora, cît şi ale persoanelor care coordonează în România activitatea personalului din Libia la următoarele adrese de e-mail:

- ambaromatrip@hotmail.com (Ambasada Romaniei la Tripoli- tel. 00218- 213615295),

- drco@mae.ro şi - cosuc@mae.ro (Ministerul Afacerilor Externe- Direcţia Relaţii Consulare),

- mihai.burghel@dce.gov.ro (Ministerul Economiei şi Comerţului- tel.021- 4010527).

„Totodată firmele respective trebuie să instructeze personalul din Libia să ia imediat legatura cu Ambasada Romaniei la Tripoli, pentru ca aceasta să fie în măsură să le acorde sprijinul necesar in situaţii de urgenţă“, spun cei de la Camera de Comerţ.

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă spun că nu au nicio evidenţă a numărului de ieşeni detaşaţi cu serviciul în Libia.

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite