Adolescent în comă profundă de la o joacă. Tânărul a încercat să-şi imite un prieten care practică Parkour
0
Un adolescent riscă să-şi piardă viaţă din cauză că a încercat să-şi imite un prieten care practică Parkour. Tânărul este internat în comă profundă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
Un adolescent în vârstă de 17 ani din Iaşi riscă să-şi piardă viaţa din cauza unui gest necugetat. Tânărul a încercat să-şi imite un prieten care practică sportul Parkour şi a căzut de la cinci metri înălţime. Victima este internată în stare gravă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
Adolescentul s-a rănit sever miercuri seara, în jurul orei 20.30n, în timp ce se afla cu nişte prieteni într-o clădire părăsită din cartierul ieşean Dacia, în sediul fostei Fabrici de Ţigarete.
Din primele informaţii se pare că tânărul a căzut de la înălţime după ce a încercat să-şi imite un prieten care practică sportul Parkour. Băiatul ar fi intenţionat să sară de la etajul al doilea al fabricii pe un pod care făcea legătura cu un alt corp al clădirii. Mişcarea nu i-a reuşit şi astfel adolescentul a căzut în gol de la cinci metri. Victima a fost preluată de un echipaj de intervenţie al SAJ Iaşi şi transportat la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.
„Am fost solicitaţi să intervenim la fosta Fabrică de Ţigarete, pentru un tânăr căzut de la înălţime. A fost dirijat imediat un echipaj medical de urgenţă tip C2, cu medic, care la locul solicitării a găsit un băiat de 17 ani, ce prezenta politraumatism prin cădere de la înălţime şi traumatism cranio-cerebral grav. Pacientul a fost intubat şi transportat sub monitorizare la Spitalul de Copii Sfânta Maria, pentru investigaţii de specialitate”, a arătat Nicolai Pralea, purtător de cuvânt al SAJ Iaşi.
Potrivit medicilor de la Pediatrie, pacientul a ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe inconştient. „Pacientul a ajuns în UPU cu pierderea stării de conştienţă, a fost investigat imagistic, s-a initiat terapia specifică şi a fost dirijat la Spitalul de Neurochirurgie pentru că avea traumă la nivel cranio-cerebral şi de coloană vertebrală”, a precizat dr. Tamara Roşu-Solange, şefa UPU de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.
Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi au precizat că pacientul este internat în stare gravă, cu traumatism cranio-cerebral grav şi cu traumă toraco-abdominală. „Starea victimei este foarte gravă, prognosticul este rezervat”, a arătat dr. Florin Grămadă, purtător de cuvânt al unităţii medicale.
„Parkour” este considerat un sport-disciplină care presupune parcurgerea unui traseu dintr-un punct A într-un punct B prin sărituri effectuate astfe încât corpul să evite posibilele obstacole de pe parcurs.
Citeşte şi: