VIDEO Valea ruinelor din urma colosului siderurgic. Ce a rămas după demolarea celui mai mare combinat al anilor '50
0
Ruinele fostei platforme industriale din Hunedoara se întind pe mai mult de 100 de hectare şi oferă celor care se aventurează în zonă privelişti neobişnuite.
Râul Cerna desparte cartierele Hunedoarei de vechea zonă industrială a municipiului, ocupată în cea mai mare parte de rămăşiţele fostului combinat.
Cele mai multe dintre construcţii au fost demolate începând din anii 2000, de firme private contractate de Eco Sid, societatea creată de municipalitate care administra terenurile şi clădirile. Fierul vechi şi materialele de construcţii care au putut fi valorificate au fost luate, în schimb molozul şi dărâmăturile au fost abandonate. În ultimii ani, doar 20 de hectare de teren din fostul combinat au fost ecologizate, în urma unui proiect de peste şapte milioane de euro, finanţat de primărie şi Uniunea Europeană. În locul fostelor secţii uzinale a fost creat un parc de afaceri cu o clădire de birouri şi 49 de parcele.
La aproape trei ani de la inaugurare, terenurile din parcul de afaceri au rămas pustii în aşteptarea unor investitori. Dincolo de gardul care le înconjoară se întinde o vale a ruinelor, cu mormane de dărâmături care se ridică în jurul fundaţiilor imenselor clădiri ale combinatului. Vegetaţia a crescut în voie, iar păsările şi animalele sălbatice coborâte de pe dealurile Răcăştiei şi-au găsit adăpost aici. Deşi a rămas neecologizată, fosta zonă industrială prezintă interes, în special terenurile ei din vecinătatea Castelului Corvinilor. Unele au fost achiziţionate de oameni de afaceri.
Combinatul, în trecut
În urmă cu jmătate de secol, platforma industrială era mult mai animată. Iată cum era descrisă în 1968, de scriitorul Traian Filip.
„Trenul ce vine pe Valea Haţegului te duce direct între halele oţelăriilor, între halde de cenuşă şi zgură aprinsă. Gara este centrul acestui univers, iar locomotivele vin fierbinţi dintre furnale, pe evantaiul de linii ce se desfăşoară în triajul cetăţii siderurgice. Un concert de locomotive răzbate zi şi noapte dincolo de zidurile metalice, ridicate pe malul râului, pe digul de piatră ce desparte în două titanica aşezare. Pe cornişa din faţa castelului medieval, trenurile ies încărcate sunând din tampoane, funicularele trec în zbor printre stolurile de păsări ce ies de sub acoperişurile de ţiglă, trec dincolo de contraforţi, de pasarele, de planuri înclinate, de mari cazane ce par a-şi ridica din vreme în vreme invizibile capace, pentru a elibera nori de aburi. Un sentiment fierbinte produce această viziune tulburătoare a muncii. Un efect plastic pe care nu îl anulează amănunţitele investigaţii în halele vaste şi duduitoare, în lumea cibernetică misterioasă şi calmă, la danele prelungi ale laminoarelor gemene. Aici se interferează pe o paletă unică vechile şi noile cuceriri ale tehnicii mondiale în domeniul oţelului. Dincolo de răbufnirile fosforice ale furnalelor şi oţelăriilor, ghicim prezenţa marilor cuptoare, a acestei vetre veşnic aprinse, a acestei plite pe care fierb cazanele de forţă ale industriei româneşti”, scria Traian Filip, într-un reportaj publicat în cartea „Sufletul focului”.
Marile uzine ale Hunedoarei
Uzinele de fier ale Hunedoarei transformate în anii 1950 în combinat siderurgic au o istorie de peste 130 de ani. Au fost înfiinţate în 1884, în acelaşi an în care a fost inaugurată şi, linia de cale ferată Hunedoara – Simeria. Industria metalurgică a Hunedoarei s-a dezvoltat continuu în următoaele decenii, beneficiind de bogatele resurse de fier din Ghelari şi Teliuc, de materii prime din Ţinutul Pădurenilor şi de conexiunea cu bazinul carbonifer al Văii Jiului.
La începutul anilor 1950, Combinatul metalurgic din Hunedoara, numit „Gheorghe Gheorgiu Dej” şi apoi „Lenin”, avea aproape 15.000 de salariaţi, dintre care 3.000 făceau parte din rândul detaşamentelor de muncă. Combinatul era în acea vreme printre cele mai mari din regiunea Peninsulei Balcanice şi reprezenta un obiectiv de interes pentru serviciile secrete occidentale.
În anii 1970, Hunedoara avea 80.000 de locuitori, iar fiecare familie avea cel puţin un membru care lucra în cadrul combinatului. Complexul siderurgic, cu circa 20.000 de salariaţi era considerat unul dintre cele mai performante centre industriale din ţară, având o producţie de peste 5,5 milioane de tone de oţel. Oţelul, laminatele şi celelalte materiale produse în combinat ajungeau în unităţile de producţie ale Ministerului Industriei Metalurgice, în industria constructoare de maşini şi în construcţii, iar circa 13 la sută din produsele siderurgice erau exportate. Combinatul avea contracte de livrări în 35 de ţări, cele mai importante fiind cu R.F. Germania, Franţa, Suedia, Marea Britanie, URSS şi R. S. Cehoslovacia. Declinul combinatului a început în anii 1990, iar la mijlocul anilor 2000 a avut loc ultimul mare val de disponibilizări, peste 5.000 de oameni rămânând fără serviciu. Din 2003, Mittal Steel a achiziţionat compania de la statul român, iar din 2006, vechiul combinat a intrat în patrimoniul ArcelorMittal. Mai puţin de 1.000 de oameni lucrează în combinat, iar din moştenirea lui fac parte peste 110 hectare de dărâmături industriale.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
