Secretele celui mai mare combinat din România anilor '50, dezvăluite de spionii CIA: cum era păzit colosul industrial
0
Note informative secrete păstrate în arhivele Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA dezvăluiau faţa puţin cunoscută a combinatului siderurgic din Hunedoara, în anii 1950, atunci unul dintre cele mai bine păzite centre industriale din România.
La începutul anilor 1950, Combinatul metalurgic din Hunedoara, numit „Gheorghe Gheorgiu Dej” şi apoi „Lenin”, avea aproape 15.000 de salariaţi, dintre care 3.000 făceau parte din rândul detaşamentelor de muncă. Combinatul era în acea vreme printre cele mai mari din regiunea Peninsulei Balcanice şi reprezenta un obiectiv de interes pentru serviciile secrete occidentale.
Agenţia Centrală de Informaţii a Statelor Unite ale Americii a păstrat numeroase note secrete care prezentau combinatul în anii 1950, cu totul diferit faţă de modul în care acesta era înfăţişat românilor de autorităţile comuniste.
„Această uzină a angajat ca forţă de muncă aproximativ 15.000 de oameni, dintre care 3.000 sunt membrii ai batalioanelor de muncă. În general, muncitorii primesc salarii bune şi sunt satisfăcuţi de activitatea lor, cu excepţia nenumăratelor mitinguri de partid pe care cu toţii le displac. În oraşul Hunedoara, magazinele sunt bine aprovizionate cu mâncare şi haine pentru muncitori”, informau agenţia CIA, într-o notă secretă din 28 septembrie 1952, păstrată în arhivele CIA. Zilnic, aproape 450 de vagoane cu fier vechi şi minereu de fier erau descărcate în combinat. Râul Cerna aproviziona combinatul cu apă, printr-o reţea subterană de rezervoare, se arăta în nota secretă.
Sovieticii din conducerea combinatului
O echipă de geologi sovietici a explorat zona din împrejurimile Hunedoarei şi a găsit mari zăcăminte de fier de bună calitate, arăta o altă notă informativă a CIA, din 1952.
„S-au făcut eforturi pentru creşterea producţiei. În februarie 1951, 600 de soldaţi din trupele Securităţii au fost trimişi pe platforma industrială pentru a înlocui gărzile muncitoreşti, care acum sunt utilizate în producţie. Activitatea metalurgică din uzină de care este interesaţi sovieticii este o producţie de 8.000 – 10.000 de tone lunar de conducte de 80 de centimetri în diametru şi cinci centimetri grosime”, informau agenţii CIA.
Uzina avea peste 10.000 de muncitori şi 3.000 de angajaţi din personalul militar, cel mai probabil de la detaşamentele de muncă (militari proveniţi din rândul burghezilor şi moşierilor). „O sută de ingineri sovietici şi un inginer german se află în secţia administrativă a combinatului. Programul de lucru pentru personalul de la birouri este de la 7 la 15. Muncitorii din uzină lucrează în trei schimburi, de la 7 la 13, de la 15 la 23 şi de la 23 la 7. Condiţiile de viaţă şi de muncă ale muncitorilro sunt precare. Cei mai mulţi dintre muncitori sunt trataţi ca nişte prizonieri, fiind sub supravegherea poliţiei. Ei locuiesc în barăci de lemn neigienice”, arăta o altă notă secretă, din 5 mai 1954.
Un comitet sovietic de afla în permanenţă în combinatul din Hunedoara, informa CIA într-o notă secretă din 21 decembrie 1955. Sovieticii nu întreţineau legături cu românii, cu excepţia întâlnirilor legate de activitatea uzinelor.
„Combinatul are ăntre 8.000 şi 10.000 de salariaţi. Din acest număr, circa 4.000 sunt muncitori pregătiţi, în jur de 1.500 sunt semi-calificaţi şi restul necalificaţi. Numărul muncitorilor cu pregătire tehnică este mare pentru că mulţi participî la diverse cursuri de calificare şi acomodare, pentru a putea fi angajaţi în combinat. Femeile formează circa 25 la sută din numărul muncitorilor. Sunt circa 900 de membri de partid şi 1.500 de candidaţi la partid, din care cei mai mulţi nu au fost comunişti, dar intră în partid deoarece le este prescris ca o necesitate pentru a-şi păstra locurile de muncă”, se arăta în nota secretă. Muncitorii lucrau în trei schimburi şi aveau de îndeplinit sarcini de producţie dificile.
Cât de bine păzit era combinatul
Combinatul avea numeroase posturi de apărare antiaeriană, dispuse în jurul lui său, informa CIA, într-o notă din mai 1954.
„Întregul combinat este înconjurat de garduri de plasă cu sârmă ghimpată. Gardurile sunt montate o parte pe cărămizi, o parte pe lemn şi o parte pe stâlpi de fier. Instalaţiile au cinci porţi, dintre care două sunt întotdeauna închise. Intrarea în combinat este permisă doar după ce muncitorii fac dovada identităţii lor. Fiecare salariat are câte un card de identitate ce păstrează informaţii personale: numele şi secţia unde este angajat. La sosirea la lucru, cardul este schimbat cu un disc rotund de aluminium, care conţine numărul de identificare a muncitorilor şi numărul unităţii unde lucrează. Angajaţii trebuie să rămână doar în zona combinatului în care îşi desfăşoară activitatea”, arăta nota secretă din 21 decembrie 1955.
Aproape 200 de oameni se ocupau de paza combinatului, iar detaşamentele de stingere a incendiilor aveau în componenţă tot atâţia muncitori. Planurile de producţie pa anul 1955 erau de 320.000 de tone de fier brut şi 480.000 de tone de oţel, cu 20 de procente mai ridicată decât în anul precedent. Minele de fier de la Teliuc şi Ghelari aduceau circa 20 la sută din materia primă, iar cele mai mari cantităţi de minereu erau aduse de la centrul minier din Krivoi Rog (fosta URSS). Autorităţile comuniste plănuiau în acea vreme construcţia unei uzine de maşini agricole, în sudul Hunedoarei, informau agenţii CIA. În anii 1950, peste 6.000 de locuinţe au fost construite în Hunedoara.
Hunedoara anilor 1950 i-a uimit pe jurnaliştii de la The New York Times, prin rapiditatea cu care a ajuns de la o aşezare modestă în primii ani după război la un oraş sistematizat, în care trăiau 50.000 de oameni, cu un combinat care producea anual un milion de tone de oţel. Un oraş al extremelor, în care populaţia rurală era nevoită să se adapteze repede, scria jurnalistul american M. S. Handler în articolul „Noul oraş al oţelului se ridică în România - Uzinele construite de sovietici au produs un milion de tone anul trecut”.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
