Uzina Dacia, program de plecări voluntare. Aproape 900 de persoane, așteptate să plece pentru pachete financiare atractive

0
0
Publicat:

Dacia a demarat un proces de restructurare care va afecta uzina din Mioveni și comunitățile din apropiere. Compania auto propune un program de concedieri voluntare, ce ar putea reduce numărul de angajați cu până la 900 dintr-un total de aproximativ 11.000, notează Playtech. 

FOTO: Renault Romania
FOTO: Renault Romania

Programul nu implică concedieri clasice, ci oferă pachete financiare atractive celor care aleg să plece, între 24.000 și 200.000 de lei, în funcție de vechime și poziție.

Potrivit sursei citate, sumele sunt semnificativ mai mari decât în rundele anterioare de plecări voluntare, dar compania își rezervă dreptul de a analiza cererile pentru a menține personalul esențial în zonele critice de producție și inginerie.

Obiectivul Dacia este eficientizarea și adaptarea la contextul economic global. Deși costul mediu al forței de muncă pentru fiecare mașină produsă în România este sub 300 de euro — mai mic decât în Mexic, Turcia sau China, dar mai mare decât în Maroc —, presiunile asupra profitabilității și transformările majore din industria auto europeană obligă compania să ia astfel de măsuri.

Grupul Renault urmărește ca unitatea din Mioveni să rămână competitivă în rețeaua sa globală.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite