Vremea se încălzește ușor în următoarele zile. Când ar putea veni prima ninsoare în Capitală
0Vremea se încălzește la sfârșitul acestei săptămâni, ajungând la valori mai mari decât cele obișnuite pentru această perioadă. În ceea ce privește luna decembrie, deși începe cu temperaturi neobișnuite, bucureștenii se pot aștepta însă la zăpadă.

Vremea se va încălzi joi, 20 noiembrie, față de ziua anterioară, astfel mai ales în vestul, centrul și sud-estul teritoriului valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice acestei date. Temperaturile maxime vor fi de la 6...8 grade în nordul Moldovei și în sudul Olteniei, până la 19 grade în sudul Dobrogei, iar cele minime se vor situa între 0 și 11 grade, cu valori ușor mai ridicate pe litoral, potrivit ANM.
În Capitală, vremea se va încălzi ușor față de ziua anterioară. Cerul va fi mai mult noros, trecător va fi ceață mai ales dimineața și noaptea și vor fi condiții de burniță sau ploaie slabă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 6...7 grade.
De asemenea, vineri, 21 noiembrie, vremea va fi neobișnuit de caldă pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-estice, vestice și centrale.
În Capitală, valorile termice se vor situa peste cele normale în ultima decadă a lunii noiembrie. Dimineața și noaptea vor fi înnorări și ceață, iar în restul timpului cerul va fi temporar noros și vor fi condiții pentru
averse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 14...16 grade, iar cea minimă de 7...9 grade.
Când ar putea ninge în Capitală
Chiar dacă iarna înceapă cu temperaturi mai ridicate decât cele normale, Capitala va avea parte în primele zile din luna decembrie de mai multe zile de lapoviță și ninsoare, în perioada 1-4 decembrie, urmând apoi ca pe 5 decembrie să se aștearnă primul strat de zăpadă, arată prognoza dată de MSN Weather.
De asemenea, în prima săptămână, temperaturile nu vor crește pe 0 grade Celsius, singura excepție fiind ziua de 1 decembrie, când s-ar putea înregistra 5 grade pe parcursul zilei. În restul zilelor, însă, se anunță temperaturi negative.
Vremea se va încălzi pe parcursul celei de-a doua săptămâni, când temperaturile ar putea ajunge până la valoarea maximă de 12 grade în timpul zilei și 4 grade noaptea.

În ultime două săptămâni din acest an, perioada 21 – 31 decembrie, cerul rămâne noros, însă cu câteva raze de soare, temperaturile pe timpul zilei se mențin pozitive, iar pe timpul nopții, temperaturile rămân negative.
Potrivit prognozei lunare, în noaptea dintre ani se anunță o temperatură de -3°C și cer parțial noros, urmând ca temperaturile să-și mențină valoarea primele zile ale lunii ianuarie ale anului viitor.





















































