VIDEO UPDATE Trei muncitori au murit după ce au fost prinşi sub un mal de pământ. Imagini de la locul tragediei
0Tragedie în zona Cetăţii dacice Băniţa şi a Peşterii Bolii, din judeţul Hunedoara. Trei muncitori au murit sâmbătă, 4 noiembrie, după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste ei.
UPDATE 17:25 Cei trei muncitori decedaţi în urma alunecării de teren au fost scoşi de sub malul de pământ şi bolovani. Victimele au 52 de ani, 58 de ani şi 45 de ani şi sunt din judeţul Bacău. Au fost strivite sub bolovanii de câteva tone.
UPDATE 16:40 „În cazul accidentului de muncă de la Peştera Bolii, poliţiştii de la Transporturi Feroviare efectuează cercetări în REM, împreună cu inspectorii de la ITM Hunedoara, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, pentru ucidere din culpă, neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă, în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs incidentul”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
UPDATE 15.00 Autorităţile responsabile au confirmat că toţi cei trei muncitori surprinşi de malul de pământ şi-au pierdut viaţa.
„Astăzi, 4 noiembrie 2017 la ora 11:49, un apel la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 anunţa o situaţie de urgenţă, în zona Peştera Bolii, în urma căreia 3 persoane care executau lucrări de consolidare la un pod de cale ferată în zona Peştera Bolii au fost surprinse de un mal de pământ. Din informaţiile primite de la faţa locului s-a constatat faptul că 2 dintre victime sunt acoperite în totalitate de pământ şi bucăţi de rocă, iar cea de a treia victimă a fost surpinsă parţial, având un picior prins sub o bucată de rocă, aceasta din urmă fiind declarată decedată. Intervenţia este una dificilă ce presupune o atenţie sporită din partea salvatorilor, în prezent se acţionează cu utilaje şi echipamentele specifice din dotare în vederea îndepărtării pământului, bucăţilor de rocă şi extragerea celor trei victime”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
UPDATE 14.30 CFR Infrastructură a transmis o informare cu privire la poducerea tragediei. „În jurul orei 12.30, pe şantierul feroviar unde se defăşurau lucrări de modernizare a unui pod de cale ferată, situat între staţiile Petroşani-Băniţa, a avut loc un accident de muncă. Din primele informaţii primite de la faţa locului, 2 muncitori au fost prinşi sub pământ, iar altul este prins pe jumătate de malul de pământ care s-a surpat. Muncitorii care execută această lucrare nu sunt ceferişti, sunt angajaţii firmei SC CONFER GRUP- SC RADARIA. Lucrările la podul respectiv sunt incluse in programul de reabilitare poduri-podeţe, lot RCF Timişoara, derulat din fonduri europene. Firma care execută lucrările este Sc Confer Grup - Sc Radaria, iar termenul de finalizare a lucrărilor este noiembrie 2017.
Facem precizarea că lucrările se executau pe firul II, traficul feroviar fiind operaţional doar pe firul I. În acest moment nu este oprită circulaţia feroviara, trenurile care tranzitează zona Petroşani - Băniţa circulă pe firul I”, a informat CFR Infrastructură.
Trei muncitori care efectuau lucrări în preajma unui pod de cale ferată, în zona Peşterii Bolii şi a Cetăţii dacice Băniţa, au fost surprinşi sâmbătă, 4 noiembrie, de prăbuşirea unui mal de pământ.
Din primele informaţii oferite de Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Hunedoara, toate cele trei victime sunt „posibil decedate”.
Cei trei muncitori erau angajaţi ai Căilor Ferate Române (CFR) şi lucrau la un terasament în localitatea Peştera Bolii din Hunedoara.
Două persoane sunt acoperite în totalitate de pământ şi de roci, a explicat Claudiu Iacob, reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. „Unul dintre ei a murit acum jumătate de oră, încercăm să ajungem la ceilalţi doi. Problema este să ajungem la ei, deşi am mobilizat la faţa locului mai multe echipaje ale SMURD-ului, ambulanţei, inclusiv containerul special de căutare salvare şi o macara de la CFR. Este o situaţie delicată, există riscuri inclusiv pentru salvatori”, a declarat pentru, „Adevărul”, doctorul Raed Arafat.
VIDEO: ISU Hunedoara.
„Persoanele au fost surprinse sub un mal de pământ în localitatea Peştera Bolii. Din primele informaţii ar fi vorba de trei persoane surprinse de surpare, în timp ce efectuau lucrări pentru un pod feroviar. La faţa locului au fost deplasate două autospeciale de Descarcerare şi o ambulanţă SMURD. De asemenea a fost deplasat în zonă şi un container multirisc, dotat cu echipamente de asigurare şi stabilizare ce permit derularea acţiunilor de căutare şi salvare în medii greuaccesibile”, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru SItuaţii de Urgenţă Hunedoara.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Aurel Anghel, minerul ucis în urma exploziei din Mina Uricani, avea 43 de ani şi lucrase în Mina Petrila, închisă în 30 octombrie 2015, cu doi ani înainte de tragedia care i-a curmat viaţa. A făcut parte dintre minerii transferaţi atunci la Uricani, pentru a-şi continua activitatea în mina aflată în programul de închidere.
Un miner a murit, iar alţi trei au fost grav răniţi, în urma exploziei înregistrate luni dimineaţa în Mina Uricani. Tragedia care pecetluieşte soarta exploatării aflate în proces de închidere a fost al doilea accident grav de muncă petrecut în luna octombrie, după cel din Mina Lupeni, soldat cu doi morţi.
Un miner a murit şi alţi trei au fost răniţi într-o explozie care a avut loc luni dimineaţă la Mina Uricani. Cei trei răniţi au fost transportaţi iniţial la Spitalul de Urgenţă Petroşani, dar starea lor este mai gravă decât s-a crezut iniţial şi sunt transferaţi cu elicopter SMURD la Spitalul de Arşi şi la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. Doi dintre ei au, pe lângă arsuri grave pe corp, şi arsuri de căi aeriene.