VIDEO Scene revoltătoare surprinse în Deva. Tomberoane atacate cu sălbăticie de căutătorii de gunoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tomberoane vandalizate în Deva.
Tomberoane vandalizate în Deva.

Doi localnici au fost filmaţi în timp ce distrugeau, în plină zi, tomberoanele de gunoi aflate într-un cartier din municipiu Deva.

Angajaţii societăţii care gestionează salubritatea din Deva au publicat un clip în care doi cetăţeni din municipiu au fost filmaţi vandalizând tomberoanele de gunoi dintr-un cartier. Astfel de practici au fost reclamate adesea în Deva.

„Iată cum arată nepăsarea, nesimţirea şi lipsa de respect! Înţelegem problemele oamenilor săraci şi ştim că există cazuri în care existenţa unor familii depinde de alimentele găsite la gunoi. Ce nu înţelegem însă este nepăsarea, nesimţirea şi lipsa de respect faţă de munca celor care strâng în fiecare zi gunoiul din zonele de depozitare a deşeurilor şi care spală containerele, pentru ca toţi ceilalţi locuitori din oraşe şi sate să poată trăi decent, într-un mediu cât mai curat. Iar persoanele pe care le vedeţi în imaginile următoarea fac parte din această a doua categorie şi se ocupă exclusiv cu distrugerea containerelor şi împrăştierea gunoiului din containere, într-un gest de dispreţ total la adresa oamenilor care fac un efort financiar aruncând gunoiul în saci speciali sau colectând şi depozitând deşeurile separat. Şi nu, aici nu e vorba de oameni amărâţi, ci de oameni certaţi cu legea şi cu cele mai elementare reguli de bun simţ”, informează reprezentanţii Brai Căta, pe Facebook.

„Ce e de făcut în astfel de cazuri, într-o democraţie în care ni se spune permanent să nu ne facem singuri dreptate şi în care legea străzii bate legile Parlamentului, poate ar trebui să spună cei abilitaţi să dea amenzi sau să cerceteze cazurile de distrugere de bunuri. Noi nu putem decât să imortalizăm, din când în când, astfel de neoameni şi să îi arătăm tuturor, etichetându-i cu: Aşa Nu!”, adaugă angajaţii operatorului de salubritate.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Fabrica de pâine din Hunedoara anilor ´50, salvată de la demolare. Un mall uriaş urma să îi ia locul

Poliţia Locală Deva, lovită crunt. Dispar două treimi din posturile în instituţie, în urma reorganizării

VIDEO Cea mai înaltă clădire din Deva, monumentul neputinţei. Povestea noului palat administrativ

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite