VIDEO Filmul săptămânii la cinematograful Patria din municipiul Deva: Mănuşi roşii
0Filmul “Mănuşi roşii” este o adaptare a best-seller-ului cu acelaşi nume al scriitorului Eginald Schlattner şi prezintă ancheta la care a fost supus tânărul student sas Felix Goldschmidt, victimă a campaniei masive de arestări dezlănţuită de "Securitatea română", în anii ce au urmat revoluţiei din 1956, din Ungaria.
După înăbuşirea revoluţiei din Ungaria de către tancurile sovietice (noiembrie 1956), puterea comunistă din România, de teama unor evenimente similare, a trecut la arestări masive şi organizarea de procese.
În special în Transilvania, unde printre reprezentanţii populaţiei române, maghiare şi germane se răspândise ecoul celor întâmplate în ţara vecină şi exista pericolul ca situaţia politică să scape de sub control, ''securitatea'' a dezlănţuit o campanie masivă de arestări.
Una dintre victimele acestei campanii este şi tânărul de origine săsească, Felix Goldschmidt, student la o universitate clujeană şi conducătorul unui cenaclu literar.
Convins la început că este victima unei erori, Felix este angrenat treptat în maşina infernală a metodelor staliniste de anchetă, unde vina individuală nu are nici o relevanţă, totul fiind subordonat unui sistem de victimizare, culpabilizare şi depersonalizare, care în ciuda rezistenţei sale iniţiale, îl transformă pe acesta într-un instrument docil al organelor de represiune.
Prin presiune psihică, tortură, umilire repetată şi intimidare, Felix ajunge să devină martor al acuzării împotriva unor prieteni ai săi scriitori, trădându-şi până la urmă şi propriul frate.