Vaccinul împotriva gripei porcine, spaima elevilor | adevarul.ro

Vaccinul împotriva gripei porcine, spaima elevilor

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Dozele de vaccin pentru şcoli se ridică de la DSP Hunedoara
Dozele de vaccin pentru şcoli se ridică de la DSP Hunedoara

Majoritatea elevilor din şcolile hunedorene refuză să se imunizeze împotriva virusului AH1N1.

Deşi Direcţia de Sănătate Publică a început distribuirea vaccinului către unităţile de învăţământ încă de ieri, până în această dimineaţă doar câteva şcoli din Deva şi Brad au ridicat dozele de vaccin.
„Am solicitat un sondaj printre elevi pentru a şti cu certitudine câţi doresc să fie imunizaţi şi câţi nu. Din primele semnale, se pare că majoritatea refuză vaccinul. Doar 20 la sută dintre copii sunt de acord cu el”, a declarat Titi Scorpie, directorul adjunct al Liceului Teoretic „Traian” din reşedinţa de judeţ. Situaţia este similară şi la Grupul Şcolar „Grigore Moisil”. Potrivit directorului Camelia Selmerean, copiii se pot consulta cu părinţii până mâine, inclusiv, după care trebuie să transmită diriginţilor decizia luată. ,,În momentul în care vom avea avizul elevilor, vom şti de câte doze avem nevoie. Personalul medical va solicita Direcţiei de Sănătate necesarul de vaccin”, a adăugat Selmerean.
Cei mai mulţi şcolari hunedoreni peste 16 ani nu doresc să fie imunizaţi împotriva gripei porcine deoarece nu deţin destule informaţii despre efectele pe termen lung ale vaccinului. În plus, consideră că a fost prea puţin testat pentru a şti cu certitudine eficacitatea sa. La nivelul judeţului Hunedoara, din totalul celor peste 72.000 de elevi, aproximativ 25.000 ar trebui imunizaţi.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite