UPDATE Salvamontiștii și jandarmii montani caută opt persoane dispărute pe munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul de Jandarmi judeţean Hunedoara a fost sesizat în această dimineață despre faptul că opt bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, care plecaseră ieri să culeagă afine pe munte, în zona Poiana Ruscă, nu s-au mai întors. Salvamontiștii au pornit în căutarea lor.

UPDATE:

Cele opt persoane au fost găsite la o mare distanță de locul inițial de întâlnire. "Aceștia au declarat că datorită ceții și întunericului au pornit pe un alt traseu și s-au rătăcit, iar în cursul nopții s-au adăpostit într-un sat. Niciunul dintre cei opt tineri nu a solicitat îngrijiri medicale", a afirmat locotenentul Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânyt al IJJ Hunedoara.

Ora 11.00

Mai mulţi jandarmi şi salvamontişti au pornit în această dimineață în căutarea celor opt bărbaţi, despre care se presupune că s/au rătăcit în Munții Poiana Ruscă. 

“Persoana care a sesizat faptul că bărbaţii nu s-au mai întors a indicat că aceştia se pot afla în zona Vadu Dobrii. Cei opt bărbaţi sunt din municipiul Lupeni şi erau pregătiţi să rămână pe munte doar o zi”, a afirmat Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara.

Vom reveni cu amănunte!

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite