Un devean a fost transportat în stare critică la spital, izbit de un autoturism

Un accident rutier grav s-a petrecut aseară, pe drumul european Deva – Arad, în localitatea Veţel de lângă Deva, din cauza neatenţiei unui pieton. Victima este un bărbat din Deva, în vârstă de 67 de ani, care a traversat şoseaua DN7 printr-un loc nepermis.
Pietonul nu a mai putut fi evitat de şoferul unei maşini, şi el devean, în vârstă de 57 de ani, care l-a izbit în plin, aruncându-l la câţiva metri în faţă, pe caldarâm.
„Rănitul a fost transportat de o ambulanţă SMURD la Spitalul Judeţean din Deva, fiind în stare foarte gravă. Poliţiţtii au întocmit, în acest caz, un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat subinspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.























































