Traseu pentru biciclişti de 3 kilometri şi centru de închiriere a bicicletelor în Deva, construite cu fonduri UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ARHIVĂ.
ARHIVĂ.

Un traseu pentru biciclişti de 3 kilometri şi un centru de închiriere a bicicletelor vor fi construite în centrul Devei, cu fonduri europene.

Primăria Deva a scos la licitaţie publică realizarea documentaţiei tehnice şi a proiectului tehnic pentru construirea traseului pentru biciclişti pe Bulevardul Decebal, Bulevardul 22 Decembrie şi în zona adiacentă a celor două artere din zona centrală a municipiului. Valoarea contractului este estimată la 330.000 de lei.

Investiţia, pentru care municipalitatea a accesat fonduri europene, vizează amenajarea a trei kilometri de piste de biciclete, pe o suprafaţă totală amenajată de 20.750 metri pătraţi. Pe Bulevardul Decebal vor fi 800 metri pe partea stângă şi 850 metri pe cea dreptă, iar pe Bulevardul 22 Decembrie, 730  metri pe o parte şi 613 metri pe cealaltă.

Pentru asigurarea continuităţii trotuarului pe zonele de intersecţie cu străzile adiacente celor două bulevarde au fost proiectate treceri de pietoni amenajate şi semnalizate corespunzător. „În aceste zone, pentru continuitatea trotuarului, se va menţine îmbrăcămintea existentă şi se vor executa marcaje rutiere”, se arată în proiect.

În Deva reţeaua de piste de biciclete însumează aproximativ cinci kilometri. „Prin implementarea proiectului se va asigura continuitatea cu sectoarele de infrastructură existente, conturându-se o reţea urbană de piste. Prin intermediul acestor trasee se asigură accesul spre centrul Municipiului Deva şi implicit către toate obiectivele de interes socio-cultural şi economic din zonă, traseul fiind tranzitat zilnic de un număr însemnat de participanţi la trafic. În scopul facilitării accesului la acest mod de transport nepoluant, este necesară implementarea unui sistem bike-sharing. Sistemul de închiriere biciclete va cuprinde două rutere, două staţii cu 20 de porţi, un centru de date, două automate de eliberare şi încărcare carduri, 24 de biciclete”, se arată în documentaţia investiţiei.

Contractul de finanţare pentru construcţia traseului pentru biciclişti a fost semnat în luna martie, iar investiţia are o valoare de circa 16 milioane de lei, din care 15,6 reprezintă o finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 - Axa prioritară 4. Dezvoltare urbană durabilă. Perioada de implementare a proiectului este de 40 de luni de la data semnării contractului.


Mai puteţi citi şi:

Investiţii de 30 de milioane de lei în Deva şi Hunedoara. Centrul vechi modernizat şi piste de biciclete

UE finanţează cu 20 de milioane de euro schimbarea la faţă a Hunedoarei. Oraşul va avea piste de biciclete şi o reţea de transport public ecologic

VIDEO Centrul Vechi, locul de la poalele Castelului Corvinilor care poate deveni pol turistic. Aici va fi ridicată cea mai scumpă statuie a lui Ioan de Hunedoara

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite