Tânărul acuzat că a abuzat sexual o fată de şase ani a fost prins de poliţişti şi trimis în faţa instanţei
0
Un tânăr de 23 de ani este acuzat că a abuzat sexual o copilă de numai şase ani. Victima a fost salvată după ce a strigat, fiind auzită de mama ei.
Poliţiştii au identificat un tânăr de 23 de ani, fără ocupaţie, acuzat că a agresat sexual o copilă în vârstă de şase ani. Infracţiunea s-a petrecut în 3 septembrie, în scara unui bloc din municipiul Deva. Suspectul a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Deva, care au emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pe numele acestuia.
Mama unei copile în vârstă de şase ani a reclamat Poliţiei că fiica sa a fost abuzată în scara blocului de un bărbat. Femeia ar fi auzit-o ţipând pe aceasta şi a coborât repede, însă agresorul a reuşit să fugă din scară. „A fost deschis dosar penal pentru agresiune sexuală asupra unui minor”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Vă recomandăm să citiţi şi:























































