Ştiri pe scurt în Adevărul de Seară, ediţia Deva-Hunedoara: la volan fără permis auto
0
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Hunedoara, riscă închisoarea după ce s-a urcat la volan fără a avea permis de conducere. Bărbatul a fost prins, ieri, de poliţişti pe strada Voicu Cneazu din localitate.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a reieşit că tânărul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Pe numele său a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Opt luni de închisoarea pentru ultraj contra bunelor moravuri
Un bărbat de 38 de ani, din Petrila, a fost depistat, ieri, pe raza
localităţii şi dus în Penitenciarul Bârcea Mare. Hunedoreanul avea emis
pe numele său mandat de executare a pedepsei cu închisoarea timp de opt
luni. Acesta a fost condamnat la sfârşitul lunii mai pentru comiterea
infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
A furat curent
Un hunedorean de 32 de ani, din comuna Lăpugiu de Jos, a ajuns în
atenţia poliţiştilor după ce s-a racordat ilegal la reţeaua electrică.
Prejudiciul urmează a fi stabilit de firma păgubită.
Hoţ prins după o jumătate de an
Autorul unui furt comis în luna ianuarie a fost identificat în persoana
unui tânăr în vârstă de 28 de ani, din Petrila. Bărbatul a intrat prin
efracţie în magazia grupului electrogen al districtului Petroşani şi a
sustras doi acumulatori. Acum este cercetat în stare de libertate.