Staţiunea Straja va găzdui, în weekend, Cupa Comexim - concurs de schi şi snowboard

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Competiţia ajunsă la cea de-a XVII-a ediţie se adresează iubitorilor sporturilor de iarnă de la trei la 70 de ani. Organizatorii promit numeroase premii şi multe surprize. La acest sfârşit de săptămână, în staţiunile din Valea Jiului sunt aşteptaţi peste 3.000 de turişti.

Unul dintre punctele forte va fi cea de-a XVII-a ediţie a Cupei Comexim la schi şi snowboard. Distracţia se anunţă a fi la maxim, iar organizatorii promit premii numeroase şi foarte multe surprize. Competiţia are loc pe mai multe categorii de vârstă, de la prichindeii de numai trei ani până la veteranii de 70 de ani. Emil Părău, organizator, a spus că premiile totale depăşesc 10.000 de lei, iar câştigătorii vor fi recompensaţi cu diplome, cupe şi bani. Concursul va avea loc mâine, pe pârtia Constantinescu, locul de plecare fiind stabilit la cota 1.740 de metri, în timp ce sosirea are loc la cota 1.380, lângă cabana Montana.

Traseu abrupt

Pentru schiori traseul este unul abrupt, între plecare şi sosire fiind o diferenţă de altitudine de peste 400 de metri. “Pârtiile sunt într-o stare foarte bună, iar zăpada măsoară, în medie, cam 50 de centimetri. Concurenţilor le sunt pregătite multe surprize, iar turiştii care vor asista vor primi gratis ceai cald sau vin fiert. De asemenea, pe multe din instalaţiile de transport pe cablu accesul va fi gratuit”, a declarat Părău.

Tot în acest sfârşit de săptămână sunt aşteptaţi pe pârtiile din Straja şi minerii, la Cupa Ligii Sindicatelor Miniere. Organizatorii se aşteaptă la o prezenţă numeroasă, dat fiind faptul că este una dintre cele mai mari întreceri de schi din zonă, iar premiile sunt pe măsură. Anul trecut, spre exemplu, la start s-au aliniat peste 200 de schiori. Concurenţii se vor întrece în funcţie de vârstă, iar câştigătorii vor fi recompensaţi cu medalii, diplome şi cupe. Jandarmii montani vor patrula în zonă pentru a asigura liniştea şi ordinea publică.

RECOMANDĂRI

ASTĂZI
Friday night fever, Club Mojo, Hunedoara, ora 22.00
Dj Coco & Mc Daloop promit un început de weekend pe cinste pentru petrecăreţii care vor merge, în această seară, în Club Mojo din oraşul de pe Cerna. Atmosfera muzicală şi buna dispoziţie vor fi completate de premii şi surprize. Pentru un show de zile mari, nu uitaţi să veniţi împreună cu prietenii. Toată „febra” distracţiei începe la ora 22.00. Biletul de intrare costă zece lei. Pentru că ne aflăm în luna lui Mărţişor, doamnele şi domnişoarele, indiferent de vârsta pe care o au, vor beneficia de acces gratuit.



SÂMBĂTĂ
Ponyo, Cinema Patria, Deva, ora 19.00
Un orăşel pe malul mării. Sosuke, un băieţel de numai cinci ani, trăieşte sus, pe o stâncă de unde priveliştea asupra mării este absolut fabuloasă. Într-o dimineaţă, Sosuke o descoperă pe Ponyo, un peştişor de aur cu capul prins într-un borcan de gem. Salvată de băiat, Ponyo devine tot mai fascinată de acesta şi nu s-ar mai lăsa dusă, dar Fujimoto, tatăl ei, un vrăjitor ce trăieşte pe fundul mării, o forţează să se întoarcă acasă. „Vreau să devin om", ţipă Ponyo, iar furia lui Fujimoto nu mai cunoaşte margini.

image
Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite