SPORT ADS: Trei judoka hunedoreni au fost transferați la Politehnica Iași

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flavius Smeu.
Flavius Smeu.

După transferul lui Flavius Smeu, alți trei judoka hunedoreni au ajuns pe tărâmuri moldave. Apreciați pentru performanțele lor judoka Sebastian Rusui, Andrei Diniş şi Emanuel Rădulescu au fost „achiziționați” de putrnicul club Politehnica Iași.

Transferul a trei judoka de la Clubul Sportiv Şcolar (CSŞ) din Deva la Politehnica Iaşi, realizat în urmă cu o săptămână demonstrează că școala de judo hunedoreanăî este apreciată la nivel național.

Aceste transferuri nu sunt primele pe care puternicul club ieşean, unul de mare tradiţie nu doar în judo, ci în întreg sportul românesc, le face de la CSŞ Deva. Deschizătorul de drum a fost Flaviu Smeu, care s-a transferat, vara trecută, la Iaşi, el fiind, în prezent, student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Rezultatele bune obţinute de Smeu în ultimul an i-au determinat pe şefii grupării moldave să urmărească şi alţi judoka deveni, la acest fapt adăugându-se şi valoarea de necontestat a celor trei sportivi ce s-au transferat la Iaşi. Astfel, la acelaşi profil din cadrul unităţii de învăţământ superior mai sus amintite au fost admişi şi cei trei judoka de la CSŞ Deva care vor evolua, în viitor, pentru Politehnica Iaşi, aceştia fiind Sebastian Rusui, Andrei Diniş şi Emanuel Rădulescu.

„Mă bucură faptul că, după încheierea junioratului şi terminarea liceului, aceşti sportivi, foarte valoroşi, nu renunţă la activitatea competiţională şi doresc să arate că mai au de spus multe în întrecerile naţionale şi internaţionale. Se ştie că despărţirile nu sunt deloc plăcute şi este destul de greu pentru mine în aceste momente, dar sunt mândru de ceea ce au realizat, pentru club şi pentru oraş, aceşti băieţi pe care i-am pregătit mulţi ani”, a spus antrenorul Daniel Gârbovan.

Citește reportajul integral în săptămânalul ADS Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite