Scriitorul care a dat viaţa din Bucureşti pe raiul din cel mai izolat sat: „Stau cu chirie şi am adus un camion de cărţi. Nu am cocoş să mă trezească dimineaţa”
0
Cel mai neobişnuit localnic din Bătrâna, o aşezare aproape ruptă de civilizaţie a Hunedoarei, este un scriitor. Gelu Diaconu a renunţat la viaţa stresantă din Bucureşti şi s-a mutat în satul aproape pustiu din Munţii Poiana Ruscăi. A refuzat să se adapteze însă la modul de viaţă al sătenilor, pentru care îngrijirea animalelor şi munca pământului sunt activităţi privite aproape cu sfinţenie.
Gelu Diaconu are 48 de ani, dar se numără printre cei mai tineri locuitori ai comunei Bătrâna, o comună izolată din Munţii Poiana Ruscăi, aflată la aproape 70 de kilometri de municipiul Deva. Gelu Diaconu este scriitor şi filolog, iar până în 2010, când a decis să se mute definitiv în satul Bătrâna, a locuit în Bucureşti.
„M-am hotărât să vin în Bătrâna după ce am văzut un reportaj despre alegerile locale desfăşurate aici în 2008, când satul cu vreo 100 de locuitori era împărţit în două tabere, iar o jumătate dintre săteni candidau împotriva celorlalţi. Am venit şi am văzut casele de aici, locurile frumoase şi oamenii şi am decis să mă mut. Iniţial am întrebat dacă sunt case de vânzare, însă am renunţat la ideea cumpărării unei case, pentru că mi-am zis că nu este o investiţie prea bună. Satul este pe cale de dispariţie. Aşa că m-am mutat în chirie în Bătrâna, într-o căsuţă pentru care plătesc lunar 50 de lei”, a relatat Gelu Diaconu.
Şi-a adus un camion cu cărţi
Ziua în care Gelu Diaconu s-a mutat în Bătrâna a fost un adevărat eveniment pentru ceilalţi săteni. Scriitorul din Bucureşti şi-a adus cele peste 5.000 de cărţi cu un camion, iar localnicii s-au strâns în jurul casei unde urma să se stabilească pentru a-l ajuta la mutat. Una dintre cele două încăperi ale locuinţei bătrâneşti a fost transformată într-un depozit de volume, iar în cealaltă Gelu a reuşit să mai facă loc, printre mormanele de cărţi care ocupă cea mai mare parte a spaţiului, unui pat, unui scaun, televizorului şi unui calculator. De câţiva ani, pe dealul satului Bătrâna, aflat la limita dintre judeţele Hunedoara şi Timiş au fost amplasate antene de telecomunicaţii, astfel încât localnicii au acces la internet 3G şi la o gamă largă de programe de televiziune. Multe dintre casele Bătrânei sunt însă părăsite, iar majoritatea sătenilor din Bătrâna sunt oameni în vârstă care s-au obişnuit să trăiască fără să interacţioneze cu „civilizaţia urbană”.
Gelu Diaconu se numără printre puţinii localnici care se bucură din plin de beneficiile tehnologiei, în timp ce, peste deal, casele din Faţa Roşie, Piatra şi Răchiţaua nu au fost racordate la reţeaua de electricitate. Despre locul din care a plecat, scriitorul spune că era sufocant.
„Am venit din Bucureşti, care mi se părea un oraş groaznic. Am vrut să scap de aglomeraţia sufocantă şi de betoane, de oraşul unde mă simţeam mai singur decât aici, de metroul unde era crâncen pe care îl vedeam ca pe o cârtiţă care sapă prin subteran. Aici oamenii sunt mai prietenoşi, chiar dacă ne mai supărăm unii pe alţii. Şi aici poţi fi singur, pentru că nu are nimeni treabă cu tine”, mărturiseşte acesta.
Gelu, pitoresc printre bătrânii satului
Chiar de la mutarea sa, Gelu a devenit un personaj neobişnuit, prin stilul său de viaţă, pentru sătenii din Bătrâna. „Mă trezesc la ce oră vreau şi nu fac nimic excepţional. Îi mai ajut pe oameni vara, la fân sau când pun cartofii, dar aşa, de plăcere. În rest, nu cresc animale, nu muncesc pământul şi nu am nici măcar un cocoş care să mă trezească dimineaţa. De fapt, nici nu îmi place să muncesc cu un scop”, recunoaşte scriitorul.
Casele din vecinătatea locuinţei scriitorului au rămas pustii, iar unul dintre puţinele locuri de întâlnire ale localnicilor este cârciuma satului, dar şi ea este cel mai adesea închisă. În trecut, povesteşte scriitorul, oamenii din sat aveau o viaţă mai tumultoasă. „Am auzit de la localnici o mulţime de relatări fantastice despre tinereţile lor, poveşti de dragoste şi despre amantlâcuri, şi aş putea scrie o carte despre ele”, se mândreşte Gelu Diaconu.
În satul Bătrâna, primele zile de iarnă aduc zăepezi şi viscol, iar mulţi dintre localnici, oameni în vârstă care şi-au petrecut întreaga viaţă în aşezarea de pe dealurile înalte, se retrag în căsuţele lor din lemne, la căldura sobelor, aşteptând întoarcerea cerului senin. Spre deosebire de Gelu, oamenii din sat, sunt mai apropiaţi de natură, fie ea şi ce sălbatică şi de ogoarele lor. Povestesc cum iarna face ca lupii şi vulpile să le dea târcoale gospodăriilor, în căutarea prăzilor, şi cum pot „citi” ce le va aduce noul an, înţelegând rostul viscolelor şi al ninsorilor abundente. Multe dintre casele Bătrânei sunt, însă, părăsite, iar cei rămaşi în sat trăiesc cu tristeţea pustietăţii din jurul lor. Localnicii din Bătrâna se pot considera, totuşi, norocoşi faţă de cei câţiva oameni care mai trăiesc în celelalte cătune ale comunei, Faţa Roşie, Piatra şi Răchiţaua. Casele lor nu au fost niciodată legate la reţeaua de electricitate, iar viscolul le-a transformat aşezările în locuri aproape imposibil de pătruns.
Vă recomandăm şi:
Consiliul Judeţean Hunedoara a premiat cel mai în vârstă salariat din România: ciobanul Ştefan Gros are 99 de ani şi lucrează cu carte de muncă.
Puţini locuitori ai satului Bătrâna se încumetă să iasă din casele lor, când viscolul acoperă aşezarea sub mantia grea a iernii. În comuna cea mai mică a Hunedoarei, localnicii trăiesc aproape rupţi de civilizaţie, dar sunt ataşaţi de locurile sălbatice din mijlocul cărora nu au dorit să plece vreodată.
Sătenii din Bătrâna, o comună cu patru sate în care mai trăiesc 100 de oameni, au de câteva luni uliţele asfaltate şi de curând acces la internet, deşi aşezarea de munte este greu accesibilă. Primarul a trebuit să ducă o muncă de convingere cu unii dintre localnici, care s-au temut că asfaltul le va strica pitorescul aşezării, văzută ca un adevărat paradis rural, dar unul al vremurilor trecute.
Se încarcă comentariile...
