Iarna profundă în satul de vis, rupt de civilizaţie şi îngropat sub nămeţi. Ce fac oamenii pentru a-şi alina singurătatea şi cum rezistă o poveste de dragoste în sat

Puţini locuitori ai satului Bătrâna se încumetă să iasă din casele lor, când viscolul acoperă aşezarea sub mantia grea a iernii. În comuna cea mai mică a Hunedoarei, localnicii trăiesc aproape rupţi de civilizaţie, dar sunt ataşaţi de locurile sălbatice din mijlocul cărora nu au dorit să plece vreodată.

Un viscol s-a abătut furios peste satul Bătrâna din Munţii Poiana Ruscăi, iar mulţi dintre localnici, oameni în vârstă care şi-au petrecut întreaga viaţă în aşezarea de pe dealurile înalte, s-au retras în căsuţele lor din lemne, la căldura sobelor, aşteptând întoarcerea cerului senin.

Din primele zile ale iernii, satul din Ţinutul Pădurenilor, cu mai puţin de 100 de locuitori, se acoperă cu o mantie groasă de zăpadă. Ultimii kilometri ai drumului spre Bătrâna devin aproape inaccesibili din cauza troienelor, chiar şi atunci când zăpada este curăţată. Drumul este ocupat rareori de maşini, iar vântul îl îngroapă repede sub omăt.

Aproape 70 de kilometri până la Deva

Din Bătrâna sunt aproape 70 de kilometri până la Deva, cel mai apropiat municipiu, iar localnicii s-au obişnuit să trăiască fără să interacţioneze cu „civilizaţia urbană”. Oamenii sunt mai apropiaţi de natură, fie ea şi ce sălbatică.

Povestesc cum iarna face ca lupii şi vulpile să le dea târcoale gospodăriilor, în căutarea prăzilor, şi cum pot „citi” ce le va aduce noul an, înţelegând rostul viscolelor şi al ninsorilor abundente. Multe dintre casele Bătrânei sunt, însă, părăsite, iar cei rămaşi în sat trăiesc cu tristeţea pustietăţii din jurul lor.

„De câteva zile, de când a venit zăpada mare, vecina n-a mai ieşit la drum”, a constatat Maria, o bătrânică din sat, privind tulburată spre o gospodărie din care lipseşte cărarea prin troiene, de la uşa casei până la poartă. Maria a îngrijit toată dimineaţa de animalele din gospodărie, a adus apoi lemnele tăiate în casă, lângă foc, iar după-amiază a ieşit să cutreiere satul de la un capăt la celălalt, înfruntând ninsoarea puternică, pentru a-şi mai alina singurătatea vorbind cu vecinii. Pe uliţele, în afara bătrânei, doar câinii mai pot fi văzuţi. Mariei i-a fost uşor să îi găsească acasă pe Solomia şi Moise, doi vârstnici care trăiesc într-o casă modestă, dar călduroasă, căci Moise are grijă de focul din sobă.

Iarna în satul Bătrâna

O poveste de dragoste

„Ne-am cunoscut acum peste 50 de ani, la o horă în sat. Ea venise din Răchiţaua şi am plăcut-o de prima dată. Se făceau hore la vremea aceea, căci era multă lume şi mulţi tineri în satele acestea. De atunci am luat-o şi nu ne-am mai despărţit”, îşi povesteşte Moise scena neuitată a primei iubiri. Soţia sa, adusă în tinereţe „de peste deal”, i-a rămas aproape pentru tot restul vieţii, iar cei doi nu au avut de gând vreodată să părăsească locul unde trăiesc.

Iarna îi mai sperie uneori, iar în zilele în care natura se dezlănţuie ies rareori din casă. „Suntem bătrâni şi bolnavi şi ne gândim cu groază cine ne-ar putea ajuta dacă acum ni s-ar întâmpla vreo nenorocire”, spune Solomia.

Localnicii din Bătrâna se pot considera, totuşi, norocoşi faţă de cei câţiva oameni care mai trăiesc în celelalte cătune ale comunei, Faţa Roşie, Piatra şi Răchiţaua. Casele lor nu au fost niciodată legate la reţeaua de electricitate, iar viscolul le-a transformat aşezările în locuri aproape imposibil de pătruns.

Vă recomandăm şi:

Viaţa zbuciumată a ultimilor săteni din locurile uitate de lume. Ce soartă au avut cele mai pitoreşti aşezări din munţi

Ţinutul Pădurenilor a rămas unul dintre locurile vitregite ale Transilvaniei, iar aşezările sale pitoreşti riscă să piară din cauza depopulării şi a îmbătrânirii comunităţilor.

Raiul din munţi unde oamenii au refuzat asfaltul. Sătenii s-au temut că dispariţia uliţelor le va distruge paradisul rural

Sătenii din Bătrâna, o comună cu patru sate în care mai trăiesc 100 de oameni, au de câteva luni uliţele asfaltate şi de curând acces la internet, deşi aşezarea de munte este greu accesibilă. Primarul a trebuit să ducă o muncă de convingere cu unii dintre localnici, care s-au temut că asfaltul le va strica pitorescul aşezării, văzută ca un adevărat paradis rural, dar unul al vremurilor trecute.

FOTO Soarta tristă a bisericilor vechi româneşti, bijuteriile din lemn ajunse ruine sumbre: „Preoţii s-au temut să intervină“

Aproape 100 de biserici vechi de lemn, multe dintre ele aflate pe lista monumentelor de patrimoniu, s-au şubrezit cu trecerea timpului, iar degradarea accentuată le-a adus pe câteva în pragul ruinării. Bisericile se află în mijlocul unor comunităţi restrânse şi izolate, care nu au posibilitatea de a salva aceste bijuterii arhitectonice ale satelor.