Reportaj: Drumul deznădejdii pleacă din minele Văii Jiului spre Capitală

0
0

Glasul minerilor din Valea Jiului a răsunat din nou la Bucureşti. Aproximativ 100 de ortaci, sub comanda liderului sindical Tiberiu Cozma, au ajuns ieri la Bucureşti pentru a protesta faţă de lipsurile cu care se confruntă.

Miercuri dimineaţa, în jurul orelor trei, când minerii conduşi de Tiberiu Cozma, fratele „Luceafărului Huilei”, îşi încheiau ultimele pregătiri înainte de a lua calea Bucureştilor, doar câţiva oameni înfiinţaţi de cu seară în birturile din zona exploatării miniere din Petroşani mai tulburau liniştea oraşului întunecat.
O oră mai târziu, cei aproximativ 100 de ortaci din Valea Jiului au urcat autobuzele puse la dispoziţe de Liga minerilor şi au pornit pe drumul de şase ore spre capitală, loc unde urmau să protesteze faţă de măsurile de reducere a salarilor bugetarilor, luate de Guvern. Cei mai mulţi dintre pasageri au plecat resemnaţi cu gândul că acţiunile lor şi ale celorlalţi sindicalişti nu vor avea succes. „Nu mai suntem forţa din trecut. În urmă cu 29 de ani, când am intrat pentru prima dată la mină, existau 56.000 de lucrători în Vale. Acum au mai rămas vreo 8.500 de mineri. Cei mai mulţi dintre disponibilizaţi au ajuns şomeri cu state vechi ori s-au pensionat. Ei continuă să trăiască într-o zonă care nu oferă nimănui vreun viitor şi de unde ne dorim ca măcar copiii noştri să plece”, consideră Şerban Hogman, unul dintre sindicalişti.
 
„Manipulaţi” la mineriade
Pe cea mai mare parte a traseului, mulţi dintre ocupaţii locurilor din cele două autobuze au rămas îngânduraţi. Unii s-au antrenat pentru miting jucând cărţi sau vorbind între ei despre situaţia actuală din Vale şi viitorul ei tot mai sumbru. Minerii vor însă ca isprăvile lor din timpul vechilor călătorii spre Bucureşti să fie date uitării. „Am fost manipulaţi ca turmele să participăm la mineriade. Pentru nenorocirile de atunci a fost de vină şi mentalitatea de turmă pe care am păstrat-o din comunism”, este de părere Benone Cojocaru, angajat al Exploatării Miniere Lupeni, unul dintre foştii participanţi la mineriade.
Ieri, la orele prânzului, când străzile aglomerate de la intrarea în capitală au fost cuprinse de larma iscată de ortacii gălăgioşi, liderul lor Tiberiu Cozma a ieşit la rampă. „Vom fi paşnici”, a dat asigurări sindicalistul şef de la Lonea, adăugând că în viitorul apropiat, dacă situaţia grea a minerilor din Vale continuă să rămână nebăgată în seamă de guvernanţi, în minele de cărbune ar putea fi instaurată greva generală.  

Hunedoara


Ultimele știri
Cele mai citite