Răsturnare de situație în dosarul brokerului acuzat de fraude de două milioane de euro
0Adriana Constantin, acuzată de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals și delapidare, a fost înfățișată astăzi Tribunalului Hunedoara, în procesul în care este judecată pentru înșelarea a peste 300 de oameni, cărora le-a administrat economiile.
În timp ce lista persoanelor păgubite de firma de brokeraj condusă de
Adriana Constantin a continuat să se mărească în ultimele luni,
procesul în care deveanca a fost acuzată de înşelăciune cu consecinţe
deosebit de grave şi fals a luat o întorsătură total defavorabilă
hunedorenilor înşelaţi.
Ieri, instanţa Tribunalului Hunedoara a
dispus încetarea judecării dosarului şi transmiterea acestuia la
Tribunalul Arad.
Decizia magistraţilor hunedoreni a fost inevitabilă. Ea
a venit ca urmare a soluţiei date zilele trecute de forul suprem, la
solicitarea firmei de brokeraj SSIF Broker SA Cluj-Napoca, parte
responsabilă civilmente în dosar, care la încheierea procesului va
trebui să suporte valoarea despăgubirilor. „Judecarea dosarului a fost
strămutată la Tribunalul Arad, conform hotărârii Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie a României”, a precizat Ildiko Glăman, purtătorul de
cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Proces prelungit
Astfel, deşi Adriana Constantin a
recunoscut infracţiunile de care a fost acuzată, iar magistraţii
Tribunalului Hunedoara erau aşteptaţi să îi dea sentinţa, procesul va fi
reluat de la început, după strămutare. Situaţia i-a nemulţumit ieri pe
hunedorenii prezenţi ca reclamanţi în sala de judecată. „De aproape doi
ani suntem purtaţi pe drumuri. Acum va trebui să mergem să ne judecăm la
Arad. Nu ştiu dacă ne vom mai recupera banii pierduţi”, a spus Marin
Predan, tatăl uneia dintre păgubite, care a pierdut 15.000 de lei
încredinţaţi în 2008 Adrianei Constantin, pentru a-i investi la bursă.
Strămutarea care amână deznodământul procesului este a doua
tentativă de tărăgănare a actului de justiţie în acest dosar. Judecarea
cauzei aflate pe rolul Tribunalului Hunedoara din decembrie 2009 a fost
suspendată pentru aproape şase luni, după ce apărătorii firmei au
reclamat o excepţie de neconstituţionalitate în cauză, procedură prin
care dosarul a fost trimis la Curtea Constituţională pentru rezolvarea
sesizării.
Fostul broker Adriana Constantin se află în arest preventiv. Potrivit mamei acesteia, care a venit ieri la tribunal pentru a-şi vedea fiica, acuzata va fi transferată la Penitenciarul Arad. Adriana Constantin a fost arestată în luna septembrie a anului 2009. Ea este trasă la răspundere pentru o înşelăciune de proporţii, în urma căreia peste 300 de clienţi ai firmei pe care a condus-o au reclamat pagube totale de două milioane de euro. ;

Citeşte AICI alte materiale publicate de Daniel, pe blogul acestuia.