Principalele ştiri din Adevărul de Seară, ediţia Deva-Hunedoara
0
Peste 70.000 de elevi hunedoreni încheie, astăzi, cursurile primului semestru şcolar. Vacanţa intersemestrială va dura până în 8 februarie, când va începe cel de-al doilea semestru şcolar. Cursurile acestuia se vor termina în 11 iunie, când va începe vacanţa de vară. Între timp, însă, elevii vor mai avea parte de vacanţa de primăvară programată între 3-11 aprilie, perioadă în care vor avea loc şi sărbătorile pascale.
Special Olympics în Parâng
Aproximativ 30 de tineri cu dizabilităţi din diferite colţuri ale
ţării participă, în această perioadă, la cea de a cincea ediţie Special
Olympics. Aceştia se pregătesc pentru schi alpin, schi fond şi
atletism. Acţiunea are loc în staţiunea Parâng şi vizează integrarea
în societate a tinerilor cu probleme, cu vârste cuprinse între 15 şi 30
de ani. Tabăra include două serii care se vor încheia pe 31 ianuarie şi
8 februarie.
Student cercetat pentru tâlhărie
Un tânăr de 23 de ani din Petroşani va fi prezentat astăzi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de tentativă de tâlhărie. Studentul a ameninţat, aseară, cu un cuţit, vânzătoarea unui magazin din localitate. Tânărul nu a apucat însă să fure nimic şi nici să rănească pe nimeni, întrucât şi-a dat seama că este supravegheat de camerele video ale ABC-ului.