Povestea spectaculoasei căi ferate din munţii Hunedoarei. Ce a mai rămas din vechiul „drum al fierului“ VIDEO
0
Calea ferată din munţii Hunedoarei are o istorie de peste un secol, încheiată odată cu sfârşitul exploatărilor miniere din zonă. În urma ei au rămas câteva construcţii spectaculoase.
Din anul 1900. timp de peste un secol Uzinele de Fier ale Hunedoarei şi minele din Ghelari au fost conectate printr-o cale ferată îngustă care traversa văile Govâjdiei, Runcului şi Zlaştiului.
FOTOGRAFII CU CALEA FERATĂ a HUNEDOAREI LA 1900
Înainte de construcţia tronsonului feroviar de 16,1 kilometri, caii şi funicularele erau folosiţi la transportul minereului de fier şi al lemnului extrase din Ţinutul Pădurenilor, zona Hunedoarei având la sfârşitul secolului al XIX-lea una dintre cele mai vaste reţele de funiculare din Europa, întinsă pe mai mult de 170 de kilometri.
Calea ferată din munţi
Calea ferată Hunedoara – Ghelari, cu staţia finală în cătunul Reţişoara, a fost construită într-un deceniu şi dată în folosinţă în vara anului 1900. Pentru constructorii italieni ai tronsonului, noua linie ferată a fost o provocare, datorită traseului extrem de sinuos şi a numeroaselor declivităţi.
Furnalul de la Govâjdia VIDEO: ADEVĂRUL
Mai puţin de cinci kilometri din linia ferată au putut fi construiţi în linie dreaptă. Un depou de locomotive şi un atelier de vagoane au fost înfiinţate în anul 1900, în vecinătatea Castelului Corvinilor, unde se afla gara mică a Hunedoarei, ce făcea legătura cu Uzinele de Fier.
Mocăniţa la 1900 Sursa Fortepan.hu Autor: Schoch Fryges
„Calea ferată industrială este o linie specifică de munte, de o deosebită frumuseţe, care pornind de la cota 0, din staţia Hunedoara Vest, urca pe dealurile ce domină Hunedoara până la cantonul Zlaşti (altitudine 89 m). De aici, linia face un autentic alpinism feroviar pe marginea prăpăstiilor stâncoase ale muntelui Căpăţânii, trecând succesiv prin tunelul mare (lungime 747 m) aflat la km 4+900 (altitudine 109 m), tunelul mic de la km 5+800 metri, în lungime de 47 metri (altitudine 126 metri) până la stalia Govâjdia aflată la km 10+ I00 (altitudine 143 m). Aici se află în stare bună de conservare Furnalul de topire a fontei din Govâjdia. construit în anul 1806 şi dezafectat în anul 1930. Ultima staţie a liniei Crăciuneasa se află la km 13+400, la cota de 209 metri şi are două silozuri de încărcare pentru dolomită şi pentru talc cu două linii de încărcare cu lungimi intre 150-300 m”, informa Ioan Vlad, autorul monografiei comunei Ghelari, în 2012.
Pod de cale ferată la Govâjdia Foto: Daniel Guţă
Un vagon special pentru Ceauşescu
În primele decenii ale secolului al XX-lea, linia a fost administrată de Societatea Căilor Ferate. A trecut în 1927 în patrimoniul Ministerului Economiei Naţionale şi al Direcţiei de Fier a statului, iar în deceniile următoare a fost administrată de Uzinele de Fier şi, ulterior, de Combinatul Siderurgic al Hunedoarei. Până în 1977, locomotivele cu abur au fost folosite pe calea ferată, iar ulterior au fost înlocuite treptat de garnituri Diesel. 15 locomotive cu abur se aflau în anii ´70 în depoul acesteia.
Rămăşiţele unui pod, ascunse de pădure, la Reţişoara Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL
„Până în ianuarie 1990, erau 12 transporturi zilnice pe această linie: şase de pasageri şi şase de marfă. Acest trenuleţ avea să transporte nu numai minere, cu şi pădurenii locuitori ai întregului masiv Poiana Ruscă. La târgul vracilor, vagoanele destinate transportului de persoane deveneau neîncăpătoare, fiind necesară suplimentarea cu vagoane deschise de marfă, pentru a transporta toţi pădurenii, care veneau cu diverse cumpărături la Hunedoara. Unul dintre vagoane a fost ajustat pentru Nicolae Ceauşescu, când acesta a vizitat zona în 1989”, relata Ioan Vlad.
Sfârşitul căii ferate miniere
Din 1978, calea ferată a fost preluată de exploatarea minieră Zlaşti, iar ulterior a fost folosită numai pentru transportul dolomitei, talcului, lemnelor şi călătorilor. Minereul de fier nu a mai fost transportat pe vechea rută feroviară. În anii următori, trenurile de călători au fost suspendate, iar numărul vagoanelor de marfă s-a diminuat treptat. La începutul anilor ´90, rar mai puteau fi văzute trenurile circulând pe vechea cale ferată.
Tunelul mare al căii ferate VIDEO: ADEVĂRUL
Declinul industriei de la începutul anilor ´90 a însemnat sfârşitul acesteia. În perioada 1996 – 1997 a fost desfiinţat tronsonul de la capătul de circa trei kilometri, între Crăciuneasa şi Ghelari. „Porţiunea a fost abandonată din cauza sistării transportului minereului de fier şi a stării precare a structurii de rezistenţă a unuia dintre tuneluri”, informează autorul monografiei comunei Ghelari. La sfârşitul anilor 2000 au fost dezafectaţi şi cei 13,5 kilometri de cale ferată dintre Hunedoara şi Crăciuneasa.
Pod feroviar la Govâjdia VIDEO: ADEVĂRUL
La aproape trei decenii de la dezafectarea sectorului, ruinele construcţiilor feroviare au fost înghiţite de pădure. Un tunel de aproape 800 de metri, care leagă văile Zlaştiului şi Govâjdiei, se numără printre foarte puţinele construcţii de pe traseul mocăniţei păstrate în întregime, în timp ce în ultimii ani clădirile haltelor şi ale depourilor, viaductele, podurile, podeţele şi linia ferată au fost în mare parte distruse.
Viaductul Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL
Tunelul a rămas una dintre atracţiile turistice ale zonei şi dă fiori vizitatorilor care se aventurează prin el. Pe acelaşi traseu, turiştii găsesc Furnalul de la Govâjdia, vechi de peste două secole. Scheletul unui viaduct care se ridică la peste 20 de metri deasupra râului Zlaşti şi a şoselei Hunedoara – Cerbăl a rămas şi el neclintit şi oferă o privelişte spectaculoasă.
Intrarea în tunelul mare.Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL
Vă recomandăm să citiţi şi:
VIDEO Secretele viaductelor gemene ale căii ferate Deva-Brad, „uriaşii de beton şi oţel“ din munţi
Se încarcă comentariile...
