PORTRET ADEVĂRUL DE SEARĂ: Alina Ciubucă are încredere că va reuşi în comerţ
0Eleva s-a clasat pe locul doi la nivel naţional la specializarea comerciant-vânzător a unui concurs pentru liceeni. Tânăra se implică în tot ceea ce înseamnă viaţa elevilor, atât la şcoală cât şi în activităţile extraşclare.
Locuieşte în Simeria Veche, însă face cu drag naveta până în Deva pentru a merge la şcoală. Dacă la începutul liceului consideră că era mai „anonimă”, pe parcurs Alina a ajuns chiar să-şi reprezinte şcoala în cadrul Consiliului Judeţean al Elevilor. Se implică în tot ceea ce înseamnă viaţa elevilor şi nu pierde nicio ocazie pentru a arăta că este mândră de liceul unde învaţă şi de specializarea la care s-a înscris. „De ce comerţ? Pentru că este un domeniu care există de când lumea şi pământul, care a mers mereu, care se dezvoltă pe zi ce trece şi care nu va muri niciodată”, a declarat tânăra.
Afinităţile sale pentru această ramură de activitate şi-au spus din plin cuvântul la concursul profesional de calificări dobândite prin anul de completare, ediţia 2009. Hunedoreanca a ocupat locul doi al podiumului. Competiţia a avut două probe, una teoretică şi alta practică. Dacă majoritatea are probleme cu practica, deşi se descurcă excelent în teorie, ea a dovedit că se poate şi invers. „Am avut nota cea mai mare în ceea ce priveşte etalarea mărfii şi actul propriuzis de vânzare-cumpărare. Am fost însă depunctată la teorie, ceea ce m-a plasat pe loc secund”, a spus Alina. Cu toate acestea, rezultatul nu a demoralizat-o, ci a făcut-o să vrea mai mult. Îi place perfecţiunea şi mereu tinde spre acest lucru. Aşa a reuşit să iasă în faţă, să arate că are un cuvânt de spus atât în viaţa şcolară, cât şi în cea personală.
Model de urmat
Nu întotdeuna a fost aşa, iar Alina recunoaşte deschis acest lucru, întrucât a tras învăţămintele cuvenite la vremea respectivă. Pe când era în clasa a VIII-a, s-a transferat din Simeria la o şcoală generală din Deva. Schimbarea mediului şi-a pus amprenta asupra sa şi a început să aibă probleme la învăţătură. Aşa a ajuns ca la final de gimnaziu să nu poată intra în examenul de capacitate din cauza corigenţelor. „Am realizat că am greşit, am îndreptat acest lucru şi am mers mai departe cu fruntea sus. E o amintire urâtă acel capitol de «fată rea», dar mi-am învăţat lecţia, iar rezultatul final se vede în performanţele mele din timpul liceului”, a adăugat Alina.
Tânăra pune suflet nu doar în ceea ce ţine strict de orele de curs, ci şi în activităţile extraşcolare şi viaţa civică a tinerilor. Tocmai de aceea s-a implicat în diverse proiecte, plecând de la Balul Bobocilor şi ajungând la Serbările Zăpezii.
Întrebări şi răspunsuri
Ce intenţionezi să faci pe viitor?
Vreau să urmez o facultate de management sau care priveşte protecţia consumatorului. Sper ca într-o zi să-mi manageriez propria mea afacere, deşi sunt conştientă că e nevoie de o susţinere financiară solidă pentru aşa ceva.
Ce obişnuieşti să faci în timpul liber?
Mă consider o persoană plină de viaţă şi cred că trebuie să existe un echilibru între viaţa şcolară şi cea extraşcolară, astfel încât una să nu dăuneze celeilalte. Tocmai de aceea în timpul liber obişnuiesc să ies cu prietenii în club, să mă plimb sau să citesc.
Eşti foarte cochetă. Crezi că asta contează pentru un bun comerciant?
Da. Felul în care arăţi şi cum te comporţi este foarte important în actul de vânzare-cumpărare.
Ce-i place
„Îmi plac romanele poliţiste, de dragoste şi science-fiction. Îmi place să lenevesc dimineaţa în pat, să ascult muzică, să plec în diverse excursii şi să fiu la curent cu noutăţile din domeniul modei”, a spus Alina.
Ce nu-i place
„Nu-mi place dezordinea, fie că e vorba de cea fizică, fie de cea mentală. De asemenea, urăsc minciuna”, a precizat tânăra.
Profil
Născută. 2.4.1991
Studii. Elevă în clasa a XIII-a la Grupul Şcolar „Grigore Moisil” din Deva
Familie. Trei fraţi mai mari























































