Video Pădurarul de 107 ani care a trăit la Sarmizegetusa Regia. „M-am însurat ultima oară la 92 de ani” VIDEO
0Oaspeții din trecut ai Sarmizegetusei Regia erau întâmpinați de un personaj pitoresc. Vasile Rujoi trecuse de 107 ani și era întâlnit, adesea, în timp ce muncea de zor în cetatea dacică.
În anii ’50, cetățile dacice din Munții Orăștiei au fost cercetate intens de arheologi, iar turiștii începeau să le descopere. O linie de cale ferată forestieră, pusă în funcțiune după război, lega orașul Orăștie de locurile izolate din împrejurimile cetății dacice Sarmizegetusei Regia (video).
Calea ferată spre cetățile dacice a scos din izolare așezările din munți, risipite în văi adânci ori pe culmi greu accesibile, înconjurate de mii de hectare de păduri seculare.
Calea ferată forestieră de pe valea Grădiștei din Hunedoara și ramificațiile sale cuprindeau în total vreo 60 de kilometri și le-au ușurat munca oamenilor de știință care cercetau așezările din ținutul cetăților dacice și călătoria turiștilor ajunși în zonă.
Nu doar valoarea istorică și farmecul locurilor din ținutul cetăților dacice i-au cucerit pe oaspeții locului, dar și unii dintre localnici, personaje ieșite din comun.
Pădurarul din Sarmizegetusa Regia avea 107 ani
În acei ani Vasile Rujoi, un pădurar din ținutul cetăților dacice, devenise o figură pitorească a locurilor de la poalele Sarmizegetusei Regia.
Avea 107 ani în 1955, iar turiștii și arheologii îl găseau adesea muncind în fața cabanei forestiere din cetatea dacică. Adesea îl căutau pentru a se fotografia cu el.
„Mulţi dintre studenţii veniţi de la Bucureşti să vadă ruinele cetăţii lui Decebal au cunoscut un pădurar, ce locuieşte lângă dealul Grădiştei. E bătrân, a ieşit la pensie de mult. A făcut 25 de ani de serviciu şi a ieşit la pensie. Or fi mulţi bătrâni în raionul Orăştie, dar ca el nu e niciunul. Pe acesta îl cheamă Rujoi Vasile. Şi-i „însemnat“. Are 107 ani bătuţi pe muche. L-au fotografiat mulţi ca să-l aibă ca amintire. Nu-i uşor să ajungi la aşa o vârstă. Să fii născut în anii revoluţiei de la 1848 şi şi să trăieşti încă”, arăta A. Păduraru, într-un reportaj din 1955, publicat în Scînteia Tineretului.
Bătrânul Rujoi avea dinți albi în gură, zâmbetul pe buze, relata autorul povestirii. „Moșul aceste este de-o sănătate extraordinară”, adăuga autorul relatării. Rujoi a trăit toată viața în munții dacilor și a muncit în pădure.
„Dar ceea ce e mai interesant la omul acesta, care a trăit un secol prin pădure, e că în momentul de faţă vorbeşte bine, aude bine şi munceşte! Da, munceşte! Eu l-am găsit cărând gunoiul din grajd. M-a întâmpinat foarte prietenos moşul —Stai, stai, numai un pic, să termin aici. A ”stuchit” odată-n palmă, a pus mâna pe furcă şi-a aruncat afară tot gunoiul din grajd. După vreo două minute, stăteam de vorbă liniştiţi”, arăta A. Păduraru, într-un reportaj din 1955, publicat în Scînteia Tineretului.
Vasile Rujoi avea un fiu, pe Adam, care se pensionase și el după ce muncise ca pădurar. S-a însurat de trei ori, ultima dată la o vârstă înaintată.
„La plecare, curiozitatea m-a îndemnat să-l mai întreb ceva. Eram nedumerit. — Ascultă moş Rujoi, nevasta dumitale câţi ani are? — Nu ştiu bine, oricum, are peste vreo 60 de ani. Asta-i a treia femeie a mea. Două am murit de bătrâneţe. M-am însurat ultima oară când aveam 92 de ani”, scria autorul reportajului.
Sarmizegetusa Regia în anii 50, la capătul liniei ferate forestiere
În anii ’50, locomotivele cu abur (mocănițele) care circulau pe calea ferată spre cetățile dacice (video) erau principalul mijloc de transport spre satele din Munții Orăștiei.
Drumul pe care puteau circula mașinile ducea doar până la Costești, aflat la 20 de kilometri de oraș, iar de acolo, călătorii își puteau continua călătoria, cu trenul forestier, încă 20 de kilometri spre Sarmizegetusa Regia.
De la ultima stație numită Cetate, poteca urca abrupt, vreo 45 de minute, spre Sarmizegtusa Regia, printre arborii seculari.
„Prin aceste împrejurimi ale cetăţii lui Decebai au crescut falnici copaci seculari. Am găsit în scoarţa unui fag încrustat numele unui om ce s-a iscălit acolo în anul 1813. În aceste ţinuturi, astăzi, tractoarele K4 şi funicularele cară buştenii, transportă uriaşii copaci până la scocurile de unde ei sunt lăsaţi în jos. Din vale, sunt încărcaţi în trenuleţul de munte şi de acolo duşi la Orăştie”, arăta A. Păduraru, în reportajul publicat în 1955.
Prin anii ‘70, povestesc unii localnici din satul Grădiștea de Munte, a fost amenajat drumul forestier de pe valea Grădiștii din Hunedoara, iar transportul pe calea ferată s-a tot redus. Apoi, liniile secundare de pe valea Rea și valea Anineșului au fost înlocuite de drumuri forestiere.
Viiturile de pe râul Grădiștea au lovit și ele în structura căii ferate și i-au produs distrugeri. La cinci decenii de la abandonarea ei, terasamentul și rămășițele căii ferate forestiere sunt vizibile pe malul stâng al apei Grădiștii, la fel și clădirea degradată a fostei gări și poște din satul Grădiștea de Munte. O șosea modernă traversează valea Grădiștii din Hunedoara, până la Sarmizegetusa Regia.
Se încarcă comentariile...
