Enigmele marelui preot din Sarmizegetusa Regia. Cultul magico-religios pe care l-a interzis în Dacia

Deceneu a rămas în istorie ca personaj fabulos, ale cărui acțiuni au devenit subiecte ale unor anecdote din Antichitate. Istoricii au încercat să explice deciziile legendare care i-au fost atribuite celui supranumit marele preot al dacilor.

Sarmizegetusa Regia, locul unde ar fi trăit Deceneu. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Cele mai faimoase personaje din rândul dacilor au rămas în istorie ca eroi ai unor anecdote, scrise de autorii antici, care au rezistat trecerii timpului.

Burebista a fost regele get care i-ar fi înălțat pe supușii săi să renunțe la vin, Decebal a ordonat tăierea pădurilor din apropierea Sarmizegetusei Regia și îmbrăcarea trunchiurilor de copaci cu straie de oameni, pentru a-i înfricoșa pe romani, iar regele dac Oroles și-ar fi trimis războinicii, învinși de bastarni, să facă muncile rânduite la acea vreme femeilor.

Drept pedeapsă, regele dac Oroles le-ar fi ordonat supușilor să doarmă cu capul la picioarele soțiilor lor și să facă treburile casnice în locul acestora, până la următoarea bătălie, câștigată de daci.

Și divinitatea Zamolxis a intrat în rândul personajelor legendare, fiind cinstită printr-un cult „sălbatic”, notau istoricii antici. Geto-dacii își sacrificau războinicii, trimițându-i ca soli lui Zamolxis.

„Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii, apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor, dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă”, scria Herodot, în Istorii.

Dacii, instruiți de marele preot Deceneu

Marele preot Deceneu ar fi trăit în vremea regelui Burebista, în secolul I î. Hr., iar potrivit unor istorici, i-ar fi urmat la domnie. A devenit și el un personaj emblematic al dacilor, rămas în istorie prin mai multe anecdote.

Rămășițele unui sanctuar din Fețele Albe. Foto: Daniel Guță

Unii autori antici l-au descris ca fiind un adevărat om de știință al Antichității, alții l-au prezentat ca fiind un șarlatan ajuns la curtea regelui Burebista, care a reușit să influențeze deciziile radicale luate de acesta.

Nu se cunosc originile lui Deceneu și nici date despre vârsta sau înfățișarea lui, însă anecdotele antice îl descriu ca fiind un personaj cu totul ieșit din comun.

„Spre a ţine în ascultare poporul, el (n.r. Burebista) şi-a luat ajutor pe Deceneu, un şarlatan care rătăcise multă vreme prin Egipt, învăţând acolo unele semne de prorocire, mulţumită cărora susţinea că tălmăceşte voinţa zeilor. Ba încă de un timp fusese socotit şi zeu, aşa cum am arătat când am vorbit despre Zamolxis”, informa istoricul grec Strabon în ”Geographia”.

Istoricul Iordanes oferea o descriere măgulitoare căpeteniei religioase a dacilor din vremea regelui Burebista. Afirma că dacii i-au devenit extrem de supuși, renunțând la vin și chiar la carne. De asemenea, i-ar fi introdus în tainele unor științe ca etica, logica, astrologia, în cunoașterea însușirilor plantelor. Pe cei mai instruiți dintre ei i-a luat sub protecția sa.

„A ales dintre ei pe bărbaţii cei mai de seamă şi mai înţelepţi pe care i-a învăţat teologia, i-a sfătuit să cinstească anumite divinităţi şi sanctuare făcându-i preoţi şi le-a dat numele de pileaţi, fiindcă, după cum cred, având capetele acoperite cu o tiară, pe care o numim cu un alt nume pilleus, ei făceau sacrificii”, arăta Iordanes.

La Sarmizegetusa Regia se găsesc rămășițele mai multor edificii antice, pe care unii cercetători autori, dar și numeroși turiști, le-au asociat cu sanctuarele din vremea lui Deceneu și chiar cu structurile unui calendar dacic.

Deceneu, adversar al unui cult straniu

Unul dintre meritele cele mai importante care i-au fost atribuite lui Deceneu este faptul că i-ar fi determinat pe daci să renunțe la vin.

„Ca o dovadă pentru ascultarea ce i-o dădeau geţii (lui Deceneu) este şi faptul că ei s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin”, informa autorul antic Strabon.

Renunțarea la vin este privită într-un sens mai larg de unii istorici. De fapt, dacii s-ar fi îndepărtat de un cult popular practicat triburile tracice, dedicat lui Dinonysos - marele zeu olimpian al vinului, vegetaţiei, plăcerilor şi petrecerilor, venerat de popoarele antice din nordul Mediteranei și indentificat de romani cu Bachus sau, mai târziu, Liber Pater.

Agatârșii, care trăiau în actuala regiune a Transilvaniei erau erau adoratoare ale lui Dinonysos, iar Tracia ar fi fost locul de naştere al zeului, căruia i se acorda o mare însemnătate. Cultul lui Dyonysos sau Liber Pater a fost îmbrățișat și de triburi tracice, ca bessii, care au ajuns și pe actualul teritoriu al României, iar Deceneu ar fi oprit răspândirea lui.

„În Dacia-Traiană, se ştie că preotul Deceneu s-a văzut silit, la un moment dat, să ia măsuri împotriva adoratorilor lui”, arăta istoricul Gheorghe Popa Liseanu.

Cultul din Dionysos, interzis în Dacia

În reprezentările antice, Dionysos apărea înconjurat de satiri şi menade (nimfe). Festivităţile ţinute în cinstea lui Dionysos, numite misterele dionisiace, serbările dionisiace sau dionisii, urmăreau eliberarea de inhibiţii şi constrângeri sociale.

„Cultul din Dionysos - Bacchus era sărbătorit de traci cu toată pompa orgiastică. Preoţii şi adoratorii lui Bacchus erau consituiţi în corporaţiuni numie thiase. Ascunse de orice ochi bărbătesc, în fundul munţilor şi văilor, noaptea la lumina faclelor, femeile şi copilele trace care îndeplineau în sărbătoarea orgiastică rolul menadelor din Grecia, îmbrăcate într-o rochie lungă orientală zisă bassara sau bassari, sau în piele de tânără ciută, cu şerpi în mână, pe braţe, pe cap, învârteau thirsii (toiagele) lor, ca nişte lănci şi în sunetul tumbelechielor şi a tot felul de instrumente, dănţuind şi chiuind, fugind în dreapta şi în stânga, ca furiile cuprinse de delir, aduceau sacrificii tot de animale de pădure, pui de ciute, de lupi, iezi etc., chiar tauri, cari închipuiau pe Sabazios”, informa istoricul Gheorghe Popa Liseanu.

Sabazios, asociat de antici Dionysos, era un zeu venerat de traci ca fiind "Eliberatorul" de anotimpul rece.

Sabazios era patronul solar al cailor, iar sanctuarele sale din munţi aveau forma unei rotonde cu acoperişul deschis, ce permiteau soarelui să lumineze altarele, iar noaptea, pe aceste altare ardeau făclii. Aici dacii ar fi organizat ceremoniile dedicate zeului fertilității.

„Ca zeu principal al producţiunii şi al fertilităţii pământului, Liber Pater purta aici numele de Sabazios —pe limba tracă Veneratul, şi era adorat pe vârful munţilor, unde i se ridică altare şi în profunzimea pădurilor, unde ca un zeu al minelor şi al comorilor, întocmai ca şi Sfântul Gheorghe al nostru se identifică, având aceleaşi atribuţiuni ca Phoebus-Apollo, cu Dionysos-Bacchus şi cu Jupiter”, arăta istoricul Gheorghe Popa Liseanu.

Astfel de temple antice ar fi fost și în ținutul cetăților dacice, la Sarmizegetusa Regia, Piatra Roșie și Fețele Albe. Ritualurile de sacrificare a animalelor în cinstea zeității erau considerate reprezentări ale morții și renașterii naturii.

„Asemeni animale, ucizându-le cu securea, le sfăşiau şi le mâncau în bucăţi crude spre aluziune la suferinţele ce are să le încerce natura creatoare, torturată fiind de iarnă şi la moartea ei până la primăvară”, arăta istoricul Gheorghe Popa Liseanu.

Deceneu ar fi interzis un astfel de cult, potrivit unor istorici. Mai târziu, după complotul care a dus la uciderea regelui Burebista, în anul 44 î. Hr., Deceneu i-ar fi urmat la domnie, iar reşedinţa regală a rămas Sarmizegetusa Regia, capitala dacilor distrusă de romani la începutul secolului al doilea.