Oraşele cărbunelui îşi pierd simbolurile istorice. Monumentele trecutului au fost distruse bucată cu bucată
0
O mulţime de clădiri istorice din Valea Jiului au fost dărâmate bucată cu bucată în goana localnicilor după fier vechi, ori au dispărut de-a lungul timpului, nefiind protejate.
Minele de cărbune din zonă au fost deschise la mijlocul secolului al XIX-lea, iar odată cu ele au fost ridicate şi o mulţime de clădiri de epocă: industriale, ale comunităţii sau feroviare.
VIDEO - RUINELE UZINEI DIN VULCAN
VIDEO DIN COLONIA PETROŞANIULUI
Puteau rămâne ca monumente istorice, însă după 1990, localnicii au ales să le macine cu târnăcoapele pentru a recupera materialele şi fierul vechi şi instalaţiile din ele. Puţine dintre ele au fost salvate şi restaurate, iar în Valea Jiului, puţine oraşe au clădiri pe lista monumentelor istorice.
Termocentrala Paroşeni, mega-proiectul secret al României anilor '50, dezvăluit de CIA
Barajul uriaş din Valea Jiului, abandonat înainte de finalizare, după două decenii de muncă FOTO
Oraşele miniere din Valea Jiului au început să se dezvolte la mijlocul secolului al XIX-lea, când la poalele munţilor Parâng, în ţinutul izolat al momârlanilor (localnicii care se ocupau, în general, cu păstoritul), au fost înfiinţate primele colonii muncitoreşti.
În deceniile care au urmat inaugurării ei din 1870, calea ferată a cărbunelui Simeria – Petroşani, una dintre cele 14 linii construite în Ardeal în perioada 1867 – 1873, ca parte a primei reţele feroviare din regiune avea să transforme complet localităţile montane din sudul ţării Haţegului.
Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, comunele Petroşani, Vulcan, Lupeni şi Petrila au devenit mici centre urbane şi industriale, cărora românii, maghiarii, polonezii, italienii, evreii şi numeroasele familii venite aici din toate colţurile Imperiului Austro-Ungar le ofereau un aspect cosmopolit.
Din acele vremuri datează o mulţime de clădiri publice şi industriale care puteau fi incluse pe lista monumentelor istorice din România: „coloniile” - primele cartiere de blocuri construite în jurul minelor de cărbune, depoul şi construcţiile feroviare înfiinţate odată cu calea ferată, uzinele electrice, numeroasele clădiri şi instalaţii miniere din primii ani de exploatare a cărbunelui, construcţiile vamale din Defileul Jiului, care au funcţionat până în 1918 la hotarul dintre Transilvania şi România şi câteva monumentele care împodobeau centrele oraşelor.
Multe dintre vechile construcţii au dispărut cu timpul, altele au fost lăsate să se ruineze ori au fost distruse intenţionat. Autorităţile nu au fost interesate de protejarea lor, o arată şi numărul extrem de mic de monumente istorice din Valea Jiului, iar atunci când nu au mai folosit scopului lor iniţial, oamenii le-au devastat. „Cei care vor să cunoască istoria Văii Jiului şi a mineritului o mai pot face vizitând Muzeul Mineritului din Petroşani”, spune publicistul şi muzeograful Marian Boboc. În afara muzeului, puţine locuri din cele şase oraşe din sudul judeţului Hunedoara au păstrat nealterate emblemele trecutului.
Colonia CFR din Petroşani
„Colonia” din Petroşani a fost unul dintre primele cartiere muncitoreşti înfiinţate în Valea Jiului. Fostul cartier al ceferiştilor înfiinţat în urmă cu un secol şi jumătate, odată cu construcţia căii ferate Simeria – Petroşani se află pe lista ansamblurilor istorice din România, însă localnicii nu au putut profita de acest statut.
Depoul şi turnul de apă din Petroşani. ADEVĂRUL
La sfârşitul anilor ´90, când mina Dâlja a fost închisă pentru totdeauna, autorităţile din Petroşani anunţau că o vor transforma într-o mină muzeu, care împreună cu clădirile de epocă ale cartierului „Colonie” din vecinătatea ei să devină o atracţie turistică internaţională.
Autorităţile propuneau ca turiştii să poată fi cazaţi în câteva din pavilioanele de epocă din cartier, clădiri ce urmau să fie reamenajate, şi apoi să poată trăi experienţa de a fi miner în galeriile conservate ale minei vechi de peste un secol şi jumătate.
Planurile au fost abandonate, construcţiile vechii mine din secolul al XIX-lea au dispărut, iar cele mai multe dintre clădirile cartierului muncitoresc au fost lăsate să se degradeze.
Veche din jurul anului 1800, o bisericuţă de lemn a rămas mândria cartierului istoric. În vecinătatea ei, un turn de apă ridicat în jurul anului 1900 a devenit pericol public pentru localnici. Oamenii se plâng că se desprind cărămizi din el. Alături, depoul CFR vechi de un secol şi jumătate este aproape ruinat. Mai păstrează câteva locomotive de epocă, ruginite, dar salvate de asaltul hoţilor.
Graniţa uitată dintre Ardeal şi România
La celălalt capăt al Petroşaniului, traversat de Drumul Naţional 66, călătorii intră în Defileul Jiului, unul dintre cele mai spectaculoase locuri din România. Până în 1918, un loc din trecătoarea prin munţi a fost graniţă între Transilvania aflată în Imperiul Austro-Ungar şi România. În urma fostului hotar din Pasul Surduc a mai rămas o clădire veche de peste un secol, abandonată pe marginea şoselei Petroşani – Târgu Jiu, între versanţii abrupţi, tăiaţi de râul Jiu.
Timp de mai multe decenii, de la mijlocul secolului al XIX-lea când a fost construită şoseaua prin Defileul Jiului, clădirea, în faţa căreia se întindeau barierele păzite de grăniceri, marca locul de intrare în Defileul Jiului şi în ţinuturile României.
Şapte kilometri mai jos pe cursul Jiului, o altă fostă clădire impunătoare, acum şi ea părăsită, a funcţionat din 1867 până în 1918, ca sediu al Oficiului Vamal dintre Regat şi Transilvania. După ce graniţa a dispărut, construcţia din vecinătatea Mănăstirii Lainici a devenit loc de cazare pentru muncitorii care au lucrat la construirea căii ferate din Defileul Jiului.
Apoi, cu timpul, a fost lăsată de izbelişte, rămânând doar un loc de popas. Deşi puteau fi promovate ca atracţii istorice, ambele clădiri au rămas necunoscute celor mai mulţi dintre călătorii care traversează cei peste 30 de kilometri ai Defileului Jiului.
Buzduganul de la Vulcan. Sursa: Ilustrată / arhiva personală dr. Lucian Ştefan
La fel de puţin cunoscute au rămas şi locurile din defileu în care s-au dat cele mai crunte lupte între armata română şi armatele austro-ungare şi germane în toamna anului 1916, în Primul Război Mondial.
Monumentele „salvate” ale minei Petrila
Mina oraşului Petrila a fost înfiinţată în urmă cu un secol şi jumătate şi a funcţionat aproape neîntrerupt până la sfârşitul anului 2015. A fost de la începutul existenţei ei una dintre cele mai moderne mine de cărbune din România, iar unele dintre instalaţiile sale au funcţionat neîntrerupt timp de peste jumătate de secol.
Ansamblul istoric de la Mina Petrila. ADEVĂRUL
După închiderea exploatării miniere, cele mai multe dintre clădirile sale au fost demolate, iar trenurile lor au fost ecologizate. La presiunea localnicilor, autorităţile au făcut demersuri pentru păstrarea câtorva clădiri de epocă, cu intenţia de a le transforma în atracţii turistice. Nici acestea nu au fost ferite de furturi şi distrugeri care le-au pus în pericol existenţa.
Clădirea compresoarelor vechi şi fostele ateliere mecanice, puţul nou cu schip, puţul central (turnul şi hala) au fost clasate ca monumente istorice în cadrul „Ansamblului istoric Mina Petrila”, demolarea lor a fost oprită. În acest an, construcţiile rămase în urma minei Petrila şi 16 hectare din împrejurimile lor au fost achiziţionate de Consiliul Judeţean Hunedoara de la Societatea Naţională de Închideri Mine din Valea Jiului.
Monumentele vor fi reabilitate şi vor primi destinaţii culturale, iar terenurile vor fi reintroduse în circuitul economic, cu ajutorul finanţărilor europene, susţinea recent Costel Avram, administrator public al judeţului Hunedoara.
Toate oraşele din Valea Jiului aveau clădiri miniere vechi din secolul al XIX-lea, însă cele mai multe dintre ele au fost demolate, fără a se ţine cont de istoria lor.
Uzina electrică dispărută din Vulcan
În Vulcan, oraş fără niciun monument istoric, zeci de hectare sunt ocupate de ruinele fostelor clădiri industriale cu care localnicii se puteau mândri la începutul secolului trecut.
Printre construcţiile altă dată impunătoare, se numără cea mai veche uzină electrică din Valea Jiului, construită în 1909 şi devastată aproape complet în ultimii ani.
Ruinele uzinei electrice. ADEVĂRUL
„Fosta uzină, dar şi alte clădiri la fel de vechi din împrejurimile ei, au fost jefuite şi distruse treptat, fără ca nimeni să mai fie interesat de soarta lor. Au furat instalaţiile, fierul, apoi cărămida. În fiecare an, tot mai puţin rămâne din ea. Acum mai vedem doar scheletul de beton”, arată unul dintre localnici.
O soartă asemănătoare a avut-o şi „Buzduganul din Vulcan”, un monument ridicat în anul 1896 în cinstea familiei Huniazilor şi a cnezilor Kendeffy şi a victoriilor acestora împotriva otomanilor.
Buzduganul din Vulcan şi un alt monument similar, ridicat în Zeicani, la „Porţile de Fier ale Transilvaniei” au rezistat peste un secol, însă la începutul anilor ´90 au fost devastate şi, în cele din urmă au dispărut, fără urmă, spre mirarea localnicilor, care le mai pot vedea doar în fotografii de epocă.
Vă recomandăm să citiţi şi:
FOTO Calea ferată a cărbunelui, veche de 150 de ani. Povestea „dracului de foc” din Valea Jiului
Se încarcă comentariile...
