Omul care a cucerit Parisul din alergare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deveanul Corneliu Varvescu a terminat în uralele parizienilor una dintre cele mai importante curse de maraton din lume. Doar doi hunedoreni s-au aflat printre cei 40.000 de oameni care au participat la maratonul din Paris, Corneliu Varvescu şi Cornelia Munteanu.

Între cei peste 40.000 de atleţi din întreaga lume care au luat startul la Maratonul din Paris din luna aprilie s-au aflat şi doi hunedoreni: Corneliu Varvescu şi Cornelia Munteanu (52 de ani).

La vârsta de 53 de ani, deveanul Corneliu Varvescu a reuşit performanţa de a se clasa între primii 1.000 de concurenţi la categoria de vârstă la care a participat, după ce a parcurs cei peste 42 de kilometri ai traseului în 3 ore, 45 de minute şi 42 de secunde. „Maratonul nu se câştigă, se termină”, este de părere Corneliu, care s-a pregătit timp de un an pentru a se prezenta la startul competiţiei. Deveanul este la a treia participare la maratonul din Franţa şi povesteşte că a îmbrăţişat acest sport din pasiune. Pentru a ajunge la Paris, Corneliu Varvescu a economisit bani pentru mai multe luni. „Am fost pe cont propriu şi pe bani puţini. În Paris am stat o săptămână, într-un camping situat într-un cartier liniştit al oraşului. Mi-am adus de acasă slănină şi cârnaţi pentru a mai economisi din bani”, spune deveanul.

Final „enfanfare”
Chiar dacă nu s-ar fi putut compara cu maratoniştii kenyeni, care alergau cu 20 de kilometri pe oră, Corneliu a avut momentele lui de glorie. Cea mai frumoasă parte a traseului, povesteşte el, au fost ultimii cinci kilometri. „Pe această porţiune nu m-a mai depăşit nimeni, iar eu am întrecut câteva mii de oameni. Pe cei 200 de metri de final, mi-am consumat ultimele resurse de energie într-un sprint puternic. Am alergat ericit că reuşesc să termin cursa, iar cei de pe margine mi-au strigat numele şi m-au încurajat”, a povestit atletul.

image

Pe ultimii cinci kilometri mulţi dintre sportivi ajungeau să nu mai poată decât merge, iar alţii, istoviţi,  erau urcaţi în Ambulanţe. „Înainte de trecerea liniei de final am strigat „Trăiască Franţa, trăiască România”, şi am arătat semnul victoriei. A fost cel mai frumos moment”, spune Corneliu. Şi Cornelia Munteanu a reuşit să încheie maratonul, în timp ce aproape 5.000 dintre oamenii care s-au aliniat la startul cursei de la Paris au fost nevoiţi să abandoneze pe traseu.

În acest an, deveanul intenţionează să stabilească un record: să participe la zece curse de maraton.

Maratonul de pe Champs Elysee
Traseul maratonului din Paris a pornit de pe Champs Elysee, din dreptul Arcului de Triumf, şi continuat de-alungul Senei. Concurenţii au trecut prin mai multe cartiere ale Parisului, iar cursa s-a încheiat în acelaşi loc de unde a pornit. „M-a impresionat faptul că pe marginea traseului erau zeci de mii de oameni care îi încurajau pe concurenţi. A fost o sărbătoare”, a povestit Corneliu Varvescu. 

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite