Video „O haită de lupi i-a omorât doi viței, apoi au venit trei urși și au ucis încă unul”. Sălbăticiunile fac prăpăd în Munții Șureanu
Stânele și sălașele din Munții Șureanu, traversați de Via Transilvanica, au fost scena unor incidente dramatice, pe fondul înmulțirii animalelor sălbatice. În doar câteva zile, un localnic a fost „călcat” de urși și de lupi. Haita i-a ucis doi viței, iar trei urși l-au atacat, omorându-i o vițică.

O mulțime de locuri din Munții Șureanu atrag turiști și fotografi fascinați de peisajele montane, de așezările pastorale și de frumusețea naturii.
Atacul lupilor și urșilor
Călătorii rămân adesea fascinați de priveliștile oferite de crestele munților, văile adânci străbătute de pârâuri care se pierd în ponoare, relieful carstic, pădurile întinse și poienile ocupate de așezări pastorale.
Pentru localnici însă, viața într-un astfel de ținut este departe de a fi idilică. În aceste locuri izolate, păstorii sunt nevoiți tot mai des să își apere turmele și vitele de urși și lupi. În ultimii ani, animalele sălbatice au provocat numeroase pagube, iar unele întâlniri cu oamenii s-au încheiat dramatic. Cel mai recent incident a avut loc la sfârșitul lunii septembrie 2026.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani, care își ține animalele în zona Porumbeii, din Munții Șureanu, a fost rănit în urma unei întâlniri cu trei urși, într-o zonă izolată, aflată pe teritoriul comunei Pui, din județul Hunedoara. Cu doar câteva zile în urmă, localnicul fusese păgubit de o haită de lupi, care i-a ucis doi viței. Apoi, trei urși i-au atacat vitele și i-au omorât încă o vițică. Bărbatul a încercat să alunge sălbăticiunile, dar a fost rănit, fiind ajutat de câțiva turiști aflați în împrejurimi.
Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui, a declarat pentru Adevărul că localnicul a avut noroc cu ajutorul primit și că, după ce a ajuns la spital, starea lui s-a îmbunătățit.
„Omul este în regulă, a fost la spital, acum este bine. A avut noroc că avea câini și că au fost niște turiști în zonă. Unul dintre turiști avea și o trusă medicală și l-a ajutat”, a relatat primarul comunei Pui.
Zeci de atacuri ale urșilor și lupilor
El a precizat că incidentul s-a petrecut într-un loc izolat, mai sus de Fundătura Ponorului, spre muntele Porumbelu (video), aproape de limita administrativă dintre comunele Pui, Baru și Orăștioara de Sus.
„Domnul, când a fost atacat de urși, au fost trei. Se presupune că ar fi fost o ursoaică și doi pui. Dar Dumnezeu știe, că a fost noaptea, în jur de ora 12, unu-două, din ce ne-a spus el. La domnul care a fost atacat de urși au fost înainte și lupii. O haită de lupi i-a omorât doi viței, apoi au venit urșii și au omorât încă unul. Erau animale tinere, dar destul de mari”, a declarat o angajată a Primăriei Pui, care se ocupă de evidența pagubelor produse de animalele sălbatice și de întocmirea documentelor pentru despăgubiri.
Potrivit reprezentanților Primăriei Pui, în 2025 au fost înregistrate 35 de cazuri de pagube produse de animale sălbatice, dintre care 34 au vizat animale domestice și unul o cultură de porumb. În 2026, până la începutul lunii octombrie, instituția avea în evidență șase atacuri asupra animalelor domestice, dintre care două atribuite lupilor și patru urșilor, la care se adaugă pagube produse culturilor agricole și pomilor fructiferi.
În 2019, la marginea satului Ohaba, din comuna Pui, o femeie a fost grav rănită de un urs și a avut nevoie de spitalizare mai bine de o lună.
„A sărit un urs pe mine, m-a pus la pământ, s-a urcat peste mine şi mi-a smuls carnea de la mâna stângă şi de la piciorul stâng. La strigătele unei vecine și lătratul câinelui, ursul m-a lăsat şi a fugit în pădure, lăsându-mă inconştientă, plină de sânge”, relata aceasta.
Cum își apără oamenii animalele
În satele și cătunele comunei Pui, atacurile animalelor sălbatice asupra gospodăriilor sunt frecvente. Noaptea, oamenii își țin vitele și oile în adăposturi, însă uneori urșii și lupii reușesc să pătrundă în acestea.
„În general, toată lumea, cum sunt la sălașe, acolo la ei, la munte, are locurile îngrădite, cu sârmă ghimpată, cu pari din aceia, pălmaci, cum se zice aici la noi. În general, sunt îngrădite. Animalele sunt închise noaptea, nu sunt afară, în aer liber. Dar vă dați seama că ei intră și sparg. Nu te poți pune cu ursul sau cu lupul, că își fac loc și intră. În general, oamenii au protecție, majoritatea au câini de pază. Dar vă dați seama că, dacă vine o haită de cinci-șase lupi, ce mai faci? Se aruncă și pe câini, și pe oameni”, a relatat angajata primăriei.
Localnicii care au suferit pagube pot solicita despăgubiri, în urma întocmirii unor documente de constatare de către autorități.
„În termen de trei zile se face procesul-verbal și se trimite la Deva, la Direcția Județeană de Mediu. Direcția Județeană de Mediu le trimite la București și cred că, în jur de o lună, banii intră la om în cont. Nu au fost probleme să nu intre banii în cont la om. Asta depinde de Mediu, de la București”, a explicat angajata primăriei.
În cazul localnicului rănit de cei trei urși, documentele pentru despăgubirea animalelor ucise au fost deja întocmite și trimise la autoritățile de mediu.
„Dânsul a venit sâmbăta și ne-a anunțat că vineri seara au avut atacul la vaci. Eu am format comisia și miercuri s-a întocmit dosarul și a fost trimis la Deva pentru despăgubire”, a precizat reprezentanta primăriei.
În urma sesizărilor privind atacurile asupra oamenilor și animalelor domestice, autoritățile de mediu din județul Hunedoara au anunțat noi măsuri pentru gestionarea populațiilor de carnivore sălbatice.
„Există un număr de 37 de urși care pot fi extrași de pe 31 de fonduri de vânătoare. Sunt mai multe asociații de vânătoare care au primit acest drept, printre care și Direcția Silvică Hunedoara. Urmează să emitem autorizațiile de recoltare. Și, tot în zilele acestea, urmează să apară procedura pentru lupi, pentru că, în Valea Jiului, sunt mari probleme generate de lupi. Mai mult decât de urși”, a declarat Georgeta Barabaș, citată de Cronica de Hunedoara.
Potrivit acesteia, recoltarea urșilor vizează mai multe fonduri cinegetice unde au fost semnalate probleme în ultimele luni. Potrivit estimărilor din 2025 comunicate de autorități, în județul Hunedoara sunt peste 700 de urși și peste 400 de lupi, în timp ce efectivul considerat optim pentru urși este de 250 de exemplare.
Viața ciobanilor din Munții Șureanu
În ultimele decenii, numărul crescătorilor de animale din Munții Șureanu a scăzut, iar numeroase stâne și sălașe au fost abandonate. Pădurile au ocupat treptat fostele pășuni și drumuri pastorale.
Locul numit „Palma lui Dumnezeu” de pe Via Transilvanica. Sătenii îl părăsesc toamna, dar turiștii fac orice pentru a-l vedeaLocalniciii care continuă să își crească animalele în cătunele din Munții Șureanu s-au obișnuit în ultimii ani cu atacurile urșilor și lupilor.
„Prin toamnă, ne-am trezit cu un urs năpustindu-se în turmă. Ursul a sfâșiat repede o oaie și a luat-o în pădure. Am reușit să îl alungăm cu câinii, cu bâtele eu și cu un alt cioban, dar oaia nu am mai recuperat-o. Urșii ne pândesc adesea din pădure”, relata Remus, un cioban din Fizești (comuna Pui), pentru Adevărul.
O altă localnică, Maria, care avea în grijă câteva vaci în lunca Ponoriciului, descria frumusețea peisajului și întâlnirile frecvente cu animalele sălbatice.
„Nu este zi să nu văd, ieşind din pădure pentru a se adăpa la pârâu, căprioare şi cerbi, frumoşi cum rar mai pot fi văzuţi. Noaptea, se aud însă lupii şi urşii dând târcoale acestor locuri şi mare noroc am cu câinii de lângă mine”, povestea femeia.
La câțiva kilometri de Ponorici, pe Platoul Luncanilor, satul Urșici este o altă așezare pastorală unde localnicii au învățat să trăiască în apropierea carnivorelor sălbatice. Aflat la aproximativ 900–1.000 de metri altitudine, satul număra în trecut aproape 50 de familii, însă în ultimii ani doar trei-patru gospodării au mai rămas locuite permanent.
„Lupii vin prin surprindere, uneori câte doi și chiar câte trei. Când câinii merg în fața turmei, cu omul, lupii au mai atacat prin spatele turmei și au luat oaia. O omoară și o trag după ei. Nu ca urșii, care pot să o ia în brațe să plece cu ea. Vara nu prea am avut de lucru cu lupii, dar acum au început să apară. Au făcut ravagii pe aici, uneori. Mie mi-au răpit o oaie, unui alt sătean i-au omorât un miel, altuia i-au rănit o oaie”, relata, pentru Adevărul, Barbu Bărbuț, un localnic din Urșici.
Ciobanul se plângea și de dificultățile tot mai mari ale păstoritului, provocate de secetă, abandonarea vechilor trasee de transhumanță și extinderea pădurilor. Puținii localnici rămași aici continuă să își crească animalele pe munte, păstrând o tradiție veche de secole.
Spectacolul naturii în Munții Șureanu
În Munții Șureanu, Fundătura Ponorului, numită și „Palma lui Dumnezeu”, datorită frumuseții sale, și Poiana Omului, locul legendar de întâlnire al păstorilor, despre care tradiția locală amintește că aici și-ar fi găsit sfârșitul regele dac Decebal, au devenit faimoase și în afara României.
Alături de ele, Platoul Luncanilor, Urșici, Cioclovina și lunca Ponoriciului și-au păstrat farmecul ținutului patriarhal al cătunelor izolate, sălașelor și stânelor străvechi, înconjurate de păduri vaste, aflate în stăpânirea sălbăticiunilor.
Locurile sunt cuprinse în „Ținutul cetăților dacice”, cunoscut pentru Sarmizegetusa Regia și așezările de la Blidaru, Costești, Fețele Albe, Piatra Roșie și Bănița. Dintre acestea, cetățile Sarmizegetusa Regia, Costești-Cetățuie, Costești-Blidaru, Piatra Roșie și Bănița sunt incluse în patrimoniul cultural mondial UNESCO, alături de cetatea dacică de la Căpâlna.
Munții Șureanu au devenit o destinație tot mai populară pentru turiștii atrași de frumusețea naturii, iar toamna, ținutul cetăților dacice, cuprins în Parcul Natural Grădiștea Muncelului–Cioclovina din vestul României, capătă o înfățișare spectaculoasă. Rezervația din Munții Șureanu se întinde pe mai mult de 38.000 de hectare, iar pădurile domină cea mai mare parte a priveliștilor sale, ocupând peste două treimi din suprafața parcului.
Două dintre cele mai populare trasee de drumeție din Munții Șureanu se întâlnesc la Poiana Omului. Primul urmează Via Transilvanica, traversând ținutul cetăților dacice, pe la cătunul pastoral Măgureni, în apropierea Vârfului Godeanu (1.659 de metri), numit și „muntele sfânt al dacilor”. De aici, coboară la Sarmizegetusa Regia, continuă spre Târsa și Poiana Omului, ocolește apoi lunca Ponoriciului și se îndreaptă spre Fundătura Ponorului. De aici, drumeții coboară prin Federi (comuna Pui) spre Valea Streiului, urmând marcajele Via Transilvanica.
Cum s-a schimbat viața păstorilor din Fundătura Ponorului și Ponorici, după apariția Via TransilvanicaAl doilea traseu urmează vechile drumuri de plai ale ciobanilor, urcând din Poiana Omului spre Vârful Porumbelu Mare, apoi pe culmile Rudele (circa 1.300 de metri), Meleia (1.419 metri), Tâmpu (1.495 de metri) și Steaua Mare (circa 1.700 de metri), până la Vârful Godeanu. Traseul, marcat cu bandă albastră, pornește din Costești, trece pe lângă cetatea dacică Blidaru și prin Târsa, apoi continuă spre Poiana Omului și culmile care păstrează vestigiile unor presupuse stâne dacice.
Ținutul stânelor străvechi unde păstoritul se practică de milenii
În Munții Șureanu, creșterea animalelor are o istorie îndelungată. La câțiva kilometri de Fundătura Ponorului și Poiana Omului, pe culmile Meleia, Rudele și Tâmpu, în apropierea izvoarelor Streiului de sub Vârful Porumbelu și a fostei capitale dacice Sarmizegetusa Regia, arheologii au descoperit rămășițele unor construcții antice, considerate în trecut printre cele mai vechi stâne cunoscute din România.
Vestigiile au fost cercetate în anii ’50, iar unele dintre construcții au fost datate în secolul I d.Hr. Așezările se aflau pe culmile montane, într-un ținut cu pășuni întinse, unde oamenii puteau locui sezonier, în lunile mai calde ale anului. Potrivit cercetărilor arheologice, unele dintre construcțiile atribuite păstorilor daci aveau un cerdac circular, cu diametrul de 11–12 metri, și o încăpere rectangulară folosită ca adăpost. Acoperișurile erau susținute de bârne de lemn, iar fundațiile erau realizate din piatră.
„Pe platoul Meleii există două complexe pastorale care se succed în timp, deși amândouă datează din secolul I d. Hr. Din primul complex fac parte patru stâne, nesăpate de noi. Aceste stâni au fost, la un moment dat, părăsite și demolate, în locul lor construindu-se, la o mică distanță, un al doilea complex păstoresc, format din patru stâni. Acestea au pierit într-un incendiu violent, provocat, foarte probabil, de o parte a trupelor romane care se îndreptau spre Sarmizegetusa Regia în anul 102 sau 106”, scria arheologul Constantin Daicoviciu în anii ’50.
Poiana Omului, aflată pe vechile drumuri ale turmelor, era în trecut un loc de întâlnire al ciobanilor, unde erau aduse mii de oi pentru a fi separate în turme și unde erau tocmiți păstorii.
„Știu, ca mulți dintre cei care au trăit aici, despre această legendă a Poienii Omului, ca loc al morții lui Decebal, de când m-am pomenit. De pe la vârsta de 13 ani am cutreierat acești munți cu turmele, iar viața de cioban mi-a plăcut dintotdeauna. Aici, la Poiana Omului era un lucru foarte mare. Coborau ciopoarele de oi, erau mii de oi care se aduceau în acest loc, care erau băgate la oboare și se alegeau aici, iar ciobanii erau tocmiți tot aici”, povestea un cioban.




















































