Mihai Leu a împlinit 49 de ani. Povestea emoţionantă a campionului mondial la box profesionist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Leu a împlinit 49 de ani. Fostul mare sportiv a fost primul român care şi-a trecut numele pe lista campionilor mondiali la box profesionist şi a devenit un simbol al Hunedoarei.

Fostul campion mondial la box profesionist Mihai Leu a împlinit 49 de ani. Leu a fost primul român care şi-a trecut numele pe lista campionilor mondiali la box profesionist. În 1997, sportivul din Hunedoara a cucerit centura mondială la categoria semi-mijlocie a versiunii World Box Organization (WBO), după ce l-a învins la capătul a 12 reprize pe panamezul Santiago Samaniego.

„A fost cel mai greu meci din viaţa mea, mai ales că în repriza a treia am suferit ruptura de tendon la braţul stâng. Am fost aşa de încălzit şi aşa de mult mi-am dorit să câştig că nu am mai ţinut cont de accidentare. În tribune erau câteva sute de români, unii veniţi din Deva. Îmi amintesc că au afişat un tricolor imens. În astfel de meciuri, ai momente când simţi susţinerea publicului, însă eu eram atât de concentrat că nu mai auzeam nimic în jur şi nu puteam să las să îmi fie distrasă atenţia. Când crainicul sălii a anunţat că sunt noul campion mondial la box, mi s-a împlinit un vis. A fost una dintre cele mai importante realizări din viaţa mea, una pentru care am depus foarte multă muncă. Am păstrat mănuşile şi trofeul şi le privesc cu sentimentul că am făcut ceva deosebit. Dar dacă nu ar fi fost soţia şi băiatul meu nu cred că aş fi reuşit. Ei au fost tot timpul alături de mine şi au ştiut să mă motiveze, să îmi dea sentimentul că sunt alături de mine”, relata Mihai Leu, într-un interviu în Adevărul.


FOTO: Arhiva personală Mihai Leu.

image

Fostul sportiv a povestit, în acelaşi interviu, din 2014, despre clipele emoţionate trăite la întoarceare în Hunedoara.

„La intrarea în oraş oamenii au afişat un banner pe care era scris: „Mihai, Hunedoara te iubeşte!“. M-a impresionat cu totul şi chiar şi acum, când îmi amintesc de acel gest al hunedorenilor, mă trec fiorii”, declara Mihai Leu. La scurt timp după ce a obţinut cea mai importantă performanţă din cariera sa, Mihai Leu a fost nevoit să se retragă din ring, ca urmare a unei accidentări la braţ, însă s-a relansat în raliuri, devenind campion naţional în 2003.

În ultimii doi ani, Mihai Leu s-a confruntat cu probleme mari de sănătate, suferind mai multe intervenţii chirurgicale.

  • Numele: Mihai Leu
  • Data şi locul naşterii: 13 februarie 1968,Hunedoara.
  • Starea civilă: căsătorit, are un copil.
  • Studiile şi cariera: Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Timişoara.
  • A boxat în 28 de meciuri la profesionişti şi a câştigat 28;
  • Campion mondial la box, categoria semimijlocie a versiunii World Box Organization (WBO), centura cucerită în 22 februarie 1997 împotriva panamezului Santiago Samaniego;
  • Şi-a apărat titlul de campion mondial la WBO, în 20 septembrie 1997, în meciul disputat împotriva irlandezului Michael Carruth;
  • În 1993 a cucerit titlul Intercontinental al Germaniei (la care a renunţat fără luptă);
  • În 1995 a obţinut titlul Intercontinental WBO (la care a renunţat fără luptă);
  • La amatori, a boxat în 200 de meciuri şi a câştigat 190;
  • A fost campion al României la juniori, în 1983, 1984, 1985, 1986 şi campion mondial de juniori în 1987;
  • Titlul de campion naţional la raliuri, obţinut în 2003;
  • Locuieşte în: Hunedoara.

Vă recomandăm şi:

Mihai Leu, fost campion mondial la box: „Am fugit din ţară în 1987, deşi aveam totul aici, mai puţin libertate. Plângeam de dorul de casă"

Celebrul pugilist român Mihai Leu (46 de ani), a ales ringul de box de la vârsta de 9 ani, deşi s-a născut într-o familie înstărită din Hunedoara. La 19 ani fugea din ţară pentru a trăi liber. Fostul campion mondial la box profesionist a ales să se întoarcă în Hunedoara, cu familia sa.

Ziua pe care Mihai Leu nu o va uita niciodată

În urmă cu 16 ani, Mihai Leu s-a aflat în faţa celui mai important test al carierei sale fulminante: primul meci de titlu mondial la box.

FOTO VIDEO Box în oraşul campionului mondial Mihai Leu. De la glorie la agonie

În Hunedoara, un municipiu care a dat un campion mondial la box profesionist, pe Mihai Leu, tradiţia boxului pare condamnată la dispariţie. Supravieţuieşte prin câţiva puşti talentaţi şi alţi copii şi juniori aduşi la box pentru a nu renunţa la şcoală. Competiţiile, cum a fost cea desfăşurată duminică, au loc mai rar ca în anii trecuţi, iar lumea pare să fi uitat de ele.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite